Un bărbat de aproximativ 50 de ani este acuzat că a abordat o fată de 13 ani la intrarea în liftul blocului în care aceasta locuieşte în Bucureşti, a urcat cu ea în lift, iar apoi l-a oprit între etaje şi a pipăit-o în zonele intime. Apoi a obligat-o pe fată să îi dea bunurile personale şi a fugit. Agresorul a fost prins de poliţişti şi dus la audieri.
UPDATE - ”Faţă de bărbatul în cauză, în vârstă de 50 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în faţa magistraţilor cu propuneri legale”, anunţă Poliţia Capitalei.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat, duminică, faptul că poliţiştii Secţiei 13 au fost sesizaţi, vineri seara, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, a fost abordată de un bărbat de aproximativ 50 de ani, la intrarea în liftul imobilului în care locuieşte, în Sectorul 3, iar în timpul deplasării liftului între etaje, fata ar fi fost agresată sexual şi deposedată de bunuri.
”Poliţiştii Capitalei au demarat de îndată cercetările, iar din primele verificări a reieşit că bărbatul ar fi blocat liftul între etaje şi, sub ameninţarea cu acte de violenţă, ar fi obligat minora să îi predea bunurile personale, exercitând totodată asupra acesteia acte de natură sexuală, constând în atingeri neconsensuale în zone intime. Faptele ar fi fost întrerupte în momentul în care liftul s-a deblocat, autorul părăsind zona”, au afirmat poliţiştii.
Cercetările au fost preluate de Serviciul de Agresiuni Sexuale, iar specialiştii au desfăşurat activităţi pentru identificarea şi prinderea bărbatului.
Bărbatul a fost dus la audieri.
Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tentativă de viol asupra unui minor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.