Mariana Oprea, Tedy Ursuleanu pentru prieteni, merge mai departe. Tedy (29 de ani, arhitect) poartă pe piele, pe braţe şi pe cap, urmele celui mai grav dezastru civil din România - Colectiv. Însă are o încredere fantastică în ea, la un an de la incendiul care a schimbat o naţiune. Are o mână bionică. Şi-a reluat viaţa, s-a tatuat, a vernisat o expoziţie cu fotografii, şi-a înfiinţat un ONG, vrea să ajute persoanele ca ea. Degetele de la mâna stângă i-au fost amputate, la dreapta mai are patru. Scrie mesajele pe telefon fără ajutor, s-a apucat de pictură. Într-un interviu pentru News.ro, Tedy vorbeşte despre diferenţele dintre spitalele din România şi din străinătate. A fost internată la Spitalul Colţea, apoi la Militar şi la AKH din Viena, trezindu-se din comă după o lună şi jumătate. De la clinica din Austria, unde a fost izolată, a fost externată, în ciuda rănilor deschise, pentru că statul român nu a plătit la timp spitalizarea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rememorări

"Anul trecut pe vremea asta mergeam la birou, lucram. Fusesem angajată într-o firmă de publicitate şi lucram ca graphic designer şi mergeam la cursuri pentru 3Dmax, voiam să fac modelare 3D şi animaţie. Îi ştiam pe băieţii de la Goodbye to Gravity de ceva timp, Mihai Alexandru (chitarist GTG - n.r.) mi-a fost profesor la Urbanism, Vlad Ţelea (chitarist GTG - n.r.) a fost coleg de facultate cu fratele meu. Nu îi mai văzusem de ceva timp. Auzisem cu o săptămână înainte că scot un nou album şi mi-am programat seara de vineri pentru respectivul eveniment. Am venit de la birou, am mâncat, m-am schimbat şi am plecat în Colectiv”, aşa începe povestea lui Tedy.

În club, a stat la bar. Între 22.00 şi 22.30 s-a aglomerat. Tedy s-a retras în spate. “Eu eram micuţă, pe tocuri, aşa că m-am retras în spate tocmai ca să nu fiu împinsă, să nu-mi pierd echilibrul. M-am dus exact la bar. Am stat cumva rezemată de bar. Era un cameraman undeva pe centru, pe nişte europaleţi, şi eu am stat în spatele lui”, povesteşte ea.

Aproape de stâlpul cu pricina, în următoarele cinci, zece minute s-a aglomerat. "În momentul în care a izbucnit incendiul, nu eram atentă, nu mă uitam spre scenă. M-am gândit că e un lucru minor şi că va veni cineva să stingă, că nu e neapărat nevoie să ne luăm toate lucrurile şi să ieşim. În schimb, în câteva secunde focul s-a propagat foarte repede spre tavan, ne-am îndreptat spre ieşire. S-a produs aglomerare în faţa uşii, panică, se înainta foarte încet, cu toţii voiam să ieşim. Am ajuns în container, eram cu prieteni, ne-am despărţit, nu mai ştiam cine pe unde era, şi în container, aproape de ieşire, mi-am prins piciorul drept în ceva, chiar lângă uşă. Mi-am dat seama că nu puteam să înaintez, nu puteam să fac loc celorlalţi şi doar ce m-am uitat în spatele meu şi am văzut că vine flacăra spre noi”, rememorează ea momentul dezastrului.

Tedy a leşinat. I-a fost clar că nu mai iese de acolo. S-a trezit după aproximativ 10 minute, la sosirea primelor ambulanţe. "O persoană m-a scos de acolo, mi-a eliberat piciorul. A vrut să mă tragă de braţe, dar a văzut că am arsuri foarte puternice şi m-a luat cumva de subraţ şi m-a scos”, spune ea.

A ajuns cu arsuri grave la Spitalul Colţea. În seara de 30 octombrie, Tedy insista că doar mâinile îi sunt cu probleme, că ea trebuie să plece şi îi ruga pe asistenţi şi medici să o lase să plece.

"Iniţial, în prima seară am ajuns la Spitalul Colţea, iar în câteva ore am fost transferată la Spitalul Militar, unde am stat o săptămână, până pe 7 noiembrie,  apoi la Spitalul AKH din Viena. Acolo m-am trezit după o lună şi jumătate de comă indusă. Am mai avut mici secvenţe, conştientă, la Spitalul Militar. Eram certată de medici că nu voiam să mănânc, mai stăteam de vorbă cu ai mei... Dar, şi din cauza comei induse, mi-am pierdut majoritatea amintirilor din perioada respectivă”, rememorează succint.

"Ai mei erau conştienţi de ce mi se întâmplă. Eu nu. Începeam să mă simt din ce în ce mai rău, mâinile erau bandajate complet, nu mai vedeam, doar auzeam, mă umflasem tare, aveam probleme de respiraţie la un moment dat, am fost intubată, eram conştientă de etapele astea. La Spitalul Militar am stat o săptămână, iar pe 7 noiembrie am ajuns la Viena”, reface ea calvarul.

La Viena a aflat că venise din România cu bacterii rezistente la tratament.

"Mi s-a spus de prima oară când am venit, lucru care m-a mirat, pentru că nu aveam de unde să ştiu. Mi s-a spus că sunt izolată într-o cameră şi că toţi cei care intră la mine trebuie să-şi ia măsuri de protecţie, să-şi ia halate, mănuşi, mască, bonetă, că nu am voie să iau microbi din afară şi să dau mai departe. Eram un pericol pentru orice pacient internat acolo. Afară ieşeam echipată din cap până în picioare”, explică Tedy.

Diferenţe între sistemele sanitare

"Sunt mari diferenţe. În Viena, toată tehnologia şi regulile sunt foarte stricte, sunt respectate. Peste tot, indiferent de secţie, de pacienţi, de vizitatori. Însă partea umană lasă de dorit. Medicii specialişti de acolo... Eu am fost externată prematur, cu răni deschise, în momentul în care învăţam să merg din nou. Mi-au spus că ţin locul ocupat pentru două persoane. Nu puteau să aducă pe nimeni cu mine, iar costurile se dublau. Asta s-a întâmplat din cauză că statul nu a plătit facturile de spitalizare la timp”, retrăieşte Tedy.

Operaţiile au început din 7 noiembrie, de când a ajuns la Viena. Au fost multe: "Grefele mi-au fost puse de două ori. Mi s-au recoltat grefe de piele până sus pe burtă. Prima dată nu au prins din cauza bacteriilor şi m-au curăţat. Mi-au fost amputate şi degetele pentru că au fost carbonizate până la os şi nu se mai puteau recupera. Mai puteau fi salvate într-un singur fel: oasele degetelor să fie curăţate foarte bine şi să fie introduse sub pielea burţii astfel încât să se reconstruiască ţesutul, dar îmi puneau viaţa în pericol, pentru că nu eram stabilă. S-au gândit: ori viaţa mea, ori degetele”.

Tedy vorbeşte şi despre tratamentul de la Viena: "Sunt şi un popor diferit, cu o cultură foarte diferită faţă de a noastră. Îmi spuneau încă de la terapie intensivă că sunt bună de mers acasă. Eu, care aveam răni deschise, abia mă trezisem, nu înţelegeam ce se întâmplă în jurul meu, nu-mi puteam folosi mâinile, aveam răni deschise pe spate, pe gât, pe faţă, pe umeri, nu puteam suporta hainele, trebuia să fiu bandajată tot timpul, nu mai zic de chestiile uzuale, să merg la toaletă, să mă spăl, să mănânc”.

Cum s-a scurs anul acesta pentru tine?

Tedy: "Cu paşi repezi în ultima perioadă. A fost greu la început, până m-am reobişnuit cu lucruri minore, de la a ţine o furculiţă în mână până la a mă îmbrăca, încălţa singură, apoi totul a fost uluitor de rapid”.

Deocamdată, Tedy are programate două intervenţii chirurgicale la mâna dreaptă şi tratamentul pentru implant de păr, precum şi tratament de kinetoterapie. "O să mai am două intervenţii chirurgicale şi tratamentul de kinetoterapie, care va mai dura cel puţin un an. La Spitalul Militar, la kinetoterapie, cu doamna doctor Cristina Gorgoneţu, care este singurul medic care are grijă de toţi pacienţii din Colectiv. Sunt 15 persoane care merg la dânsa pentru tratament”, explică ea.

Tratamentul unui rănit în Colectiv costă şi sumele sunt consistente. Asociaţiile îi ajută, le-au urmărit cazurile, statul se ocupă doar de decontarea spitalizării.

"Sunt costuri destul de mari. Avem nevoie de creme, de costume compresive, de plasturi, Unii dintre noi mai avem nevoie şi de tratament medicamentos. Fluctuează de la lună la lună, dar sunt destul de mari costurile. Sunt asociaţii care ne-au urmărit încă de la început şi care ne decontează ce avem nevoie. Statul se ocupă doar de partea de spitalizare, de decontul sumei de spitalizare”, este precizarea lui Tedy.

E schimbată după Colectiv. Are şi o mână nouă. O proteză bionică, primită la Edinburgh. După o săptămână în Scoţia, unde i s-a luat mulaj, Tedy învaţă să ţină un pahar în mână, să tasteze, chiar să deseneze, una dintre pasiunile ei.

"Mai am o mână în plus acum, degetele mele biomecanice care fac lucruri pentru mine... A costat 75.000 de euro, ajutor primit din partea Crucii Roşii. Am fost foarte bucuroasă că mi s-a decontat. Am fost o săptămână în Scoţia. Acolo mi s-au luat mulaje, mi s-au implantat degetele pe suportul pe care îl port, este mâna închisă cu totul, este un suport de silicon. Totul a fost pe măsura mea. În cele 5 zile petrecute la clinică a trebuit să-mi folosesc mâna, să ţin obiecte, să leg şireturi, să trag fermuarul, să fac senvişuri. Proteza ar prelua 95% din mişcările unei mâini normale”, povesteşte Tedy.

I se pare cam grea pentru mâinile ei foarte subţiri. "Este puţin cam grea, muşchii mei nu sunt complet refăcuţi şi tot aportul masei mâinii se resimte, plus că pielea e foarte sensibilă. Urmează o perioadă de acomodare”, are încredere Tedy.

Înainte de Colectiv, Tedy a lucrat în domeniul publicităţii. "Acum m-am întors, din aprilie lucrez pe postul meu şi diferenţa s-a simţit. Înainte eram mult mai înceată, cu mâna stângă nu puteam să lucrez în programele de arhitectură. Trebuia să dau drumul mouse-ului şi apoi să tastez şi iar să trec cu mâna pe mouse. Acum am ceva mai multe degete de folosit. Degetele sunt dirijate de un soft, le controlez, le pot mişca individual, pot folosi câte un deget, chiar am o combinaţie specială pentru mouse, pentru scroll, clickurile de pe mouse. E destul de utilă. La combinaţiile de pe taste nu am ajuns. Am ce lucra acum”, spune râzând.

Mâna bionică o va ajuta de-acum: "Am patru senzori implantaţi la nivelul palmei. Doi sunt în zona laterală şi doi sunt chiar pe centru. Acestea activează închiderea şi  deschiderea degetelor. Nu pot utiliza decât cele cinci degete în acelaşi timp, dar dacă intru pe softul de pe telefon şi îmi selectez o altă mişcare, în funcţie de ce am nevoie, pot mişca de la unul până la cinci degete individual. Pot face combinaţii şi pentru lucruri aparte, pe care trebuie să le utilizez la momentul respectiv. Acum pot trece de comisia medicală şi să mă înscriu la şcoala de şoferi, dar vă anunţ când ies în trafic”.

Familia a ajutat-o enorm. De acolo îşi ia energia, resursele de a merge mai departe.

"Optimismul e în mine, îl produc în mod constant. Fratele meu a fost tot timpul lângă mine, cât am fost spitalizată în Viena. Mă lua peste picior constant, de la simplu fapt că zicea «Soro, nu te mai epilezi pe mâini, ai scăpat, nu o să ai nevoie de lifting facial». Mi-a zis că sunt anti-punk, pentru că am zona centrală a scalpului arsă şi am «anti-creastă». O să am implant de păr. Dar el a fost cu glumele astea. De mici ziceam hi5 şi la un moment dat zice: hi4 (Tedy mai are la mâna dreaptă patru degete, n.r). Glume de genul ăsta se produc constant la mine în familie, bănuiesc că e «vina» lor”, afirmă ea.

Ce a schimbat Colectiv?

"Schimbări au fost. Din păcate, nu la nivelul la care m-aş fi aşteptat sau aş fi visat.  Însă sperăm că nu e prea târziu şi lucruri se mai pot face şi de acum încolo”, afirmă ea încrezătoare.

Tedy nu mai e acelaşi om. "Eu m-am schimbat, este normal, nu pot să-ţi spun că sunt aceeaşi persoană ca înainte”.

Unde vei fi pe 30 octombrie?

"Voi merge la concertul organizat pentru comemorarea unui an de la Colectiv".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.