Ambasada Israelului în România a mulţumit, într-un mesaj, României, pentru sprijinul necondiţionat oferit care este cu atât mai valoros cu cât este manifestat în aceste momente tragice prin care trecem, subliniind încă o dată temeinicia relaţiilor dintre ţările şi popoarele noastre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vă mulţumim VOUĂ! Vouă, tuturor celor care ieri aţi fost alături de noi într-un moment deosebit de important pentru Statul #Israel şi pentru poporul israelian. Vouă, tuturor celor care v-aţi alăturat apelului nostru de a lupta împotriva terorismului. Gestul vostru de solidaritate şi întreaga susţinere pe care ne-aţi acordat-o înseamnă nespus de mult pentru noi”, transmite Ambasada Israelului, după mitingul care a avut loc joi în Capitală.

”Mulţumim României pentru sprijinul necondiţionat oferit care este cu atât mai valoros cu cât este manifestat în aceste momente tragice prin care trecem, subliniind încă o dată temeinicia relaţiilor dintre ţările şi popoarele noastre. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de gestul de unitate şi susţinere din partea tuturor demnitarilor, reprezentanţilor mediului de afaceri, ai mediului economic, cultural, academic, ai comunităţii evreieşti, ai corpului diplomatic. Unii dintre aceştia, prin alocuţiuni însufleţitoare sau prin prezenţa grăitoare, au putut fi ieri alături de noi şi le mulţumim. Adresăm mulţumiri speciale partenerilor noştri fără al căror suport acest eveniment nu ar fi fost posibil: Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - pagina oficială, Complexul Educational Laude-Reut, Romania-Israel Chamber of Commerce / Camera de Comert Romania-Israel ,Chabad House Bucharest. Corului Opera Naţională Bucureşti şi Grupului psaltic TRONOS al Patriarhiei Române le adresăm, de asemenea, calde mulţumiri pentru pregătirea unor momente artistice pline de emoţie”, mai spune Ambasada.

Ambasada Israelului la Bucureşti a organizat, joi în Parcul Izvor, un miting pentru susţinerea Israelului, după atacurile Hamas. Astfe, câteva sute de persoane s-au strâns la mitingul „Solidari cu Statul Israel” pentru a susţine poporul israelian în lupta împotriva terorismului.

Numărul participanţilor ar fi 600, conform unor surse.

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România Cultul Mozaic şi deputatul minorităţilor naţionale Silviu Vexler, prezent la miting, a afirmat că „este momentul ca întreaga lume să se trezească şi să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă organizaţia teroristă Hamas”. El a adăugat că armata Statului Israel luptă nu doar pentru poporul evreu, ci şi pentru fiecare om care crede ferm în democraţie, „într-o societate normală, care crede în prietenie şi căldură”, iar „poporul evreu şi Statul Israel vor învinge, orice s-ar întâmpla”.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.