Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA) şi Asociaţia „Caravana cu Medici” au semnat un parteneriat care are ca scop realizarea unor activitati comune in cadrul marilor festivaluri din România pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la efectele negative ale substanţelor psihoactive asupra sănătăţii fizice şi psihice, precum şi promovarea unui comportament responsabil şi a unui stil de viaţă sănătos.
”Un demers comun, ca proiect pilot, pentru siguranţa tinerilor în spaţii recreaţionale: The Safe Zone aduce prevenţia, empatia şi educaţia direct în mijlocul festivalurilor. Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA) şi Asociaţia „Caravana cu Medici” au semnat un parteneriat care are ca scop realizarea unor activitati comune in cadrul marilor festivaluri din România pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la efectele negative ale substanntelor psihoactive asupra sănătăţii fizice şi psihice, precum şi promovarea unui comportament responsabil şi a unui stil de viaţă sănătos”, anunţă ANPCDDA.
“Prin lansarea conceptului The Safe Zone vrem să transmitem un mesaj clar: sănătatea şi siguranţa tinerilor sunt o prioritate naţională. Noul concept are ca scop nu doar o informare corectă asupra riscurilor consumului de substanţe psihoactive, dar include şi un element de sprijin specializat, totul cu o abordare umană, adaptată contextului festivalurilor. Este un pas important în direcţia unor politici publice moderne, centrate pe prevenţie, empatie şi responsabilitate”, a declarat Rareş-Petru Achiriloaie, presedinte ANPCDDA.
”Suntem bucuroşi să colaborăm cu ANPCDDA şi să facem parte din proiectul „The Safe Zone", o iniţiativă care îmbină informarea si empatia cu responsabilitatea şi educaţia medicală. Credem cu tărie că prevenţia şi sprijinul acordat în momente-cheie pot face diferenţa, mai ales în contexte precum marile festivaluri. Ne bucurăm să contribuim cu experienţa noastră şi să fim alături de tineri într-un spaţiu sigur, deschis şi prietenos” a spus şi Vlad Berbecar, reprezentant Caravana cu Medici
Partenerii propun un model aplicat de reducere a riscurilor, adaptat specificului evenimentelor de masă. Astfel, conceptul de harm reduction (reducerea riscurilor) reprezintă un set de măsuri menite să protejeze sănătatea şi siguranţa persoanelor expuse direct sau indirect consumului de substanţe psihoactive (alcool, droguri, anxiolitice etc.). În contextul festivalurilor, acesta se traduce prin crearea unor spaţii şi servicii care să informeze, să diminueze efectele negative şi să prevină, pe cât posibil, apariţia situaţiilor critice.
”Proiectul The Safe Zone propus de ANPCDDA şi Caravana cu Medici este un exemplu concret de reducere a riscurilor, adaptat festivalurilor. Conceptul îmbină elemente de prevenţie, informarea şi sprijinul psihologic într-un spaţiu accesibil şi prietenos, adaptat publicului tânăr. Principalele linii de activitate includ: informare şi conştientizare privind consumul de substanţe şi efectele asociate, punct de hidratare şi resurse de prevenţie accesibile, spaţiu dedicat consilierii şi primului ajutor psihologic şi activităţi recreative şi educaţionale”, menţionează ANPCDDA.
Activităţile desfăşurate în cadrul conceptului The Safe Zone au un caracter exclusiv preventiv şi informativ, fiind dedicate reducerii riscurilor asociate consumului de substanţe psihoactive şi promovării sănătăţii mintale şi fizice în rândul participanţilor din festivaluri.
În ceea ce priveşte combaterea traficului de droguri şi aplicarea legislaţiei penale, responsabilitatea revine instituţiilor abilitate de ordine şi siguranţă publică.
Totodată, serviciile de asistenţă medicală de urgenţă generală şi primul ajutor medical de bază sunt asigurate integral de către organizatorii evenimentului, conform obligaţiilor legale în vigoare şi standardelor de siguranţă aplicabile pentru evenimentele de mare amploare=.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 147 din 2024, Guvernul României a iniţiat o reformă instituţională în domeniul politicilor antidrog, marcând o schimbare de paradigmă în abordarea problematicii consumului de substanţe interzise şi a altor tipuri de adicţii. Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, cu competenţe şi responsabilităţi detaliate în Hotărârea de Guvern nr. 186 din 27 februarie 2025, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului.
Agenţia are rolul de a elabora, coordona şi implementa politicile naţionale antidrog şi în domeniul adicţiilor, precum şi de a monitoriza fenomenul consumului de droguri la nivel naţional. ANPCDDA derulează programe de prevenire, educaţie şi reducere a riscurilor, sprijinind comunităţile şi grupurile vulnerabile prin activităţi integrate şi colaborări instituţionale.
De asemenea, Asociaţia „Caravana cu Medici” este o organizaţie non-profit care are ca scop principal facilitarea accesului populaţiei la servicii medicale de prevenţie şi educaţie pentru sănătate.
De la înfiinţare, CCM a organizat peste 250 de caravane medicale în mediul rural, a derulat campanii de informare şi a format sute de voluntari — medici, studenţi şi specialişti. Activitatea asociaţiei se bazează pe principiul mobilităţii şi pe dorinţa de a aduce serviciile medicale cât mai aproape de oameni, contribuind astfel la reducerea inegalităţilor de sănătate şi la promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.