Adrian Vlad Chiotan a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, în locul lui Mihai Tomescu, care a condus instituţia în ultimele opt luni.
Premierul Sorin Grindeanu, la propunerea ministrului Muncii, l-a eliberat din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD) pe Mihai Tomescu, decizia fiind publicată marţi în Monitorul Oficial.
Tot marţi, premierul l-a numit în funcţia de preşedinte al ANPD pe Adrian Vlad Chiotan (ALDE), acesta fiind propus de ministrul Muncii.
Mihai Tomescu a condus Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi din 7 iulie 2016, anterior acesta fiind consilier personal în domeniul dizabilităţii la Cancelaria Primului-Ministru, în mandatul lui Dacian Cioloş.
Adrian Vlad Chiotan a absolvit Facultatea de Drept, a fost, până în septembrie 2016, manager la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti şi a candidat din partea ALDE pentru Senat. Noul preşedinte al ANPD este membru fondator al Asociaţiei pentru Promovarea Producătorilor Români.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.