Administraţia Naţională (AN) “Apele Române” a anunţat, luni, o nouă etapă de licitaţie pentru închirierea a 57 de sectoare de plajă din mai multe staţiuni de pe litoral, printre care Mamaia, Venus şi Vama Veche şi a precizat unele dintre aceste sectoare nu au mai fost scoase la licitaţie până în prezent, iar altele nu au fost adjudecate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

AN”Apele Române” a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, deschiderea celei de-a treia etape de participare la licitaţia publică privind închirierea suprafeţelor de plajă cu destinaţie turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023, respectiv 2024.

“Perioada de depunere a ofertelor se încheie în data de 11 iulie, la ora 12.00, fiind vizate sub-sectoare de plajă din Mamaia, Constanţa, Venus, Saturn, Vama Veche, Mangalia.

Din cele 57 de sectoare scoase la licitaţie, pentru o parte dintre acestea nu a fost depusă nicio ofertă în etapele anterioare (fiind necesare cel puţin două oferte, conform legii) sau au avut oferte, dar nu au fost adjudecate până în prezent.  De asemenea, sunt sectoare de plajă scoase pentru prima dată la licitaţie, acestea din urmă reprezentând suprafeţele de plajă pentru care Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a iniţiat acţiuni civile în vederea eliberării de sarcini (construcţii de beach-baruri)”, a transmis Administraţia Naţională ”Apele Române”.

În etapa a doua, 39 de subsectoare de plajă intrate în licitaţie publică au fost adjudecate.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.