Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, joi, că externalizează serviciile de analiză a dosarelor pentru mai multe programe, astfel încât activitatea să fie mai eficientă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru a eficientiza evaluarea dosarelor de finanţare depuse la AFM s-a luat decizia de a externaliza procedurile de analiză pentru dosarele depuse în cadrul mai multor programe, printre care: Casa Verde Fotovoltaice, Eficienţă Energetică în Clădiri Publice, Iluminat Public şi Staţii de reîncărcare în localităţi, procedurile specifice achiziţiei publice fiind în curs de desfăşurare”, a transmis, joi, AFM, într-un comunicat de presă.  

Laurenţiu-Adrian Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, a precizat că decizia a fost luată din cauza faptuluă că numărul programelor a crescut constant, dar cel al angajaţilor care pot face evaluarea a rămas la fel.  

“În urma unei analize am observat că numărul de programe a crescut în ultimii ani, deşi personalul AFM alocat gestionării programelor a rămas neschimbat sau chiar s-a diminuat, apărând astfel un dezechilibru care poate determina întârzieri în soluţionarea dosarelor de finanţare şi în implementarea proiectelor. Aceste aspecte au determinat identificarea unei soluţii urgente care să ne permită să contractăm servicii specializate de evaluare a dosarelor de finanţare, astfel încât să ne încadrăm cu analiza în calendarul de derulare a programelor de finanţare”, a declarat preşedintele AFM.  

Acesta anunţă că se are în vedere lansarea de noi sesiuni de finanţare, după aprobarea bugetului instituţiei.  

”Până la momentul la care vor fi finalizate procedurile de achiziţie publică de externalizare, care estimăm că vor dura câteva luni, pentru a nu afecta derularea programelor lansate, vom începe evaluarea internă a cererilor de finanţare depuse, astfel încât să putem anunţa primele rezultate în cel mai scurt timp”, a mai declarat Laurenţiu-Adrian Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.