Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) au anunţat că a fost finalizată constituirea pajiştilor marine de iarbă de mare şi crearea de recife artificiale pentru stimularea altor specii de importanţa comunitară, precum alga brună. Specialiştii au explicat că nu este vorba doar de plantarea unei vegetaţii subacvatice, ci de măsuri concrete pentru refacerea unui echilibru ecologic esenţial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”A fost finalizată constituirea pajiştilor marine de iarbă de mare (Zostera Noltii) şi crearea de recife artificiale pentru stimularea altor specii de importanţa comunitară, precum Cystoseira Barbata în zonele Eforie, Olimp, Jupiter, Neptun şi Venus. România marchează un moment istoric în implementarea celui mai amplu proiect de reducere a efectelor eroziunii costiere şi reconstrucţie ecologică marină derulat vreodată în această ţară, şi anume depăşirea pragului de 10 hectare de zone amenajate pentru dezvoltarea ierbii de mare. Pe lângă această suprafaţă, aproximativ încă 10 hectare au fost amenajate pentru specia Cystoseira Barbata (algă brună)“, au transmis, luni, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral. 
 
Ei au precizat că, spre deosebire de prima etapă a acestui proiect, în prezent s-a inclus o componentă esenţială de mediu, respectiv implantarea de iarbă de mare şi crearea şi extinderea de pajişti submarine în zona litoralului românesc la Marea Neagră.
 
”Specia aleasă pentru implantare, iarba de mare, este o specie de o importanţă deosebită, astfel cum experţii de mediu au stabilit. Motivul este acela că iarba de mare (în cazul nostru specia Zostera Noltii), denumită adesea «plămânul mării», are un rol crucial în captarea carbonului, stabilizarea fundului marin şi susţinerea vieţii marine şi pentru acest motiv a fost propusă pentru implantare în cadrul unei iniţiative unice în România”, au explicat reprezentanţii ABADL. 
 
Implantarea s-a făcut în două modalităţi: prin translocarea de exemplare adulte din zone de împrumut autorizate şi prin sădirea de seminţe în mediu semi-controlat, respectiv în zonele care au fost special pregătite în acest scop.
 
”Acest proiect plasează România pe harta restaurării ecosistemelor marine în Europa. Nu este vorba doar de plantarea unei vegetaţii subacvatice, ci de măsuri concrete pentru refacerea unui echilibru ecologic esenţial şi de investiţia într-un viitor sustenabil pentru zona costieră a României”, a declarat Stelică Hagi, directorul ABADL.
 
Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi continuă finanţarea prin Programul Dezvoltare Durabilă şi se aliniază cu Pactul Verde European, Strategia UE pentru biodiversitate 2030, precum şi cu angajamentele României în cadrul Directivei-cadru privind strategia pentru mediul marin.
 
FOTO: ABADL
FOTO: ABADL
 
”Până în prezent a fost finalizată implantarea de pajişti marine de iarbă de mare în zeci de parcele prin transplantarea a peste 1.500 de mănunchiuri (peste 80.000 de lăstari) şi sădirea de seminţe, urmare amenajării unor arii cu condiţii propice dezvoltării care însumează o suprafaţă de peste 100.000 m². Au fost amenajate 9 recife artificiale în zonele Agigea, Jupiter, Venus, Cap Aurora şi Balta Mangalia şi zone de dezvoltare pentru Cystoseira Barbata însumând o suprafaţă de 97.000 m² şi urmează în scurt timp finalizarea celui de-al 10-lea recif în zona Mangalia”, a precizat sursa citată.
 
Reprezentanţii ABADL au afirmat că, până la finele proiectului în 2027, suprafeţele totale amenajate urmează să depăşească 300.000 m² pentru Iarba de mare (Zostera Noltii) şi aproape 400.000 m² pentru Cystoseira Barbata, alături de 13 recife artificiale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.