Accesul pasagerilor la aeroportul Henri Coandă se va face de miercuri direct la aerogara Plecări, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din faţa terminalului, a anunţat marţi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care admnistrează cel mai mare aeroport al ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Începând cu data de 9 septembrie, la aeroportul Henri Coandă va fi permis accesul pasagerilor direct la aerogara Plecări, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din faţa terminalului. Rămân însă valabile toate celelalte cerinţe, respectiv măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanţei de 1,5 metri faţă de celelalte persoane şi purtarea măştii astfel încât să acopere gura şi nasul", arată CNAB.

Măsurile au fost decise avându-se în vedere confortul pasagerilor, în contextul apropierii sezonului rece, dar şi traficul încă redus în contextul pandemiei de CoVid 19.

"Întreg personalul aeroportului a primit atribuţia să monitorizeze respectarea cerinţelor privind purtarea măştii şi păstrarea distanţei şi, în caz contrar, să solicite intervenţia imediată a poliţiei şi jandarmeriei", precizează compania.

Tot de la 9 septembrie va fi permis şi accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în faţa aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor şi însoţitorilor acestora.

Începând cu aceeaşi dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante şi cafenele, în plus faţă de cele care şi-au reluat deja funcţionarea în urmă cu o săptămână.

Corturile din faţa terminalului vor fi demontate şi, din 11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public. 

"Rămân valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la timp la aeroport, precum şi cea de a respecta semnificaţia indicatoarelor de direcţionare, atât pe fluxul auto din faţa aeroportului cât şi pe fluxurile de pasageri. Reamintim că, în zona aeroportului, circulaţia auto este afectată de lucrările la conexiunea feroviară a aeroportului cu Gara de Nord, lucrări aflate în curs de finalizare", mai informează compania.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administează cele două aeroporturi ale Capitalei, a avut în primul semestru al anului pierderi de 27,4 milioane lei, faţă de un profit net de 193,6 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Compania a raportat în primele şase luni venituri operaţionale de 220,9 milioane lei, de peste două ori mai mici comparativ cu cele din semestrul 1 din 2019 (509,3 milioane lei).

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.