Fostul general SRI, Dumitru Dumbravă, a murit vineri la Spitalul SRI. El a condus direcţia juridică a SRI în mandatul lui Florian Coldea şi a fost trimis în judecată de DNA în iulie, alături de fostul director adjunct SRI, Florian Coldea, anunţă Antena 3.
La începutul lunii iulie. DNA i-a trimis în judecată pe fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, pe fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, pe avocatul Doru Trăilă şi a pe omul de afaceri Dan Tocaci, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, câte două infracţiuni de trafic de influenţă, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată (autorat sau complicitate) şi spălarea banilor.
Denunţător în acest dosar a fost omul de afaceri Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul European.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Acesta a susţinut public că i s-a spus că Florian Coldea este ”singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal. Hideg mai spunea că a dat deja avocatului Trăilă 100.000 de euro, suma totală convenită fiind de 600.000 de euro.
Anchetatorii afirmă în rechizitoriu că activitatea infracţională a fost una planificată, argumentând că Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă şi-au constituit societăţi de consultanţă, iar prin societăţile astfel înfiinţate au încheiat contracte de consultanţă generală, pe de o parte cu societatea de avocatură (SCP Doru Trăilă şi Asociaţii), iar pe de altă parte între societăţile lui Coldea şi Dumbravă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.