Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, miercuri, recepţia la terminarea lucrărilor şi pentru braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, al variantei ocolitoare a municipiului Bacău. Circulaţia a fost deschisă şi pe acest tronson, după ce precedentele sectoare de drum au fost inaugurate în 2020.
Practic, lucrările la varianta ocolitoare s-au încheiat înainte de termenul fixat prin contract, adică ianuarie 2022.
Varianta ocolitoare Bacău are în total 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă, şi include 7 poduri, 9 pasaje, un nod rutier.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
"Este un proiect aşteptat îndelung de băcăuani, iar închiderea lucrărilor înainte de termenul contractual se datorează în primul rând unui constructor serios, iar în al doilea rând faptului că Guvernul a înţeles că acest proiect este unul prioritar şi a făcut plăţile la timp", a declarat prefectul de Bacău, Leonard Bulai.
CNAIR a semnat, în 22 decembrie 2018, contractul pentru proiectarea şi execuţia Centurii Bacău cu constructorul român Dorinel Umbrărescu. Cu o valoare de 668,3 milioane lei fără TVA, contractul cuprindea 6 luni perioadă de proiectare, 30 de luni perioadă de execuţie a lucrărilor şi o perioadă de garanţie de 84 de luni.
Activităţile de construcţie pe şantierul VO Bacău au început în 8 martie 2019, cu aproximativ 3 luni mai devreme decât prevedea contractul semnat cu CNAIR.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.