Încă 5 decese provocate de coronavirus au fost anunţate vineri, bilanţul ajungând la 270. Alte 265 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost anunţate joi, bilanţul îmbolnăvirilor ajungând la 5467, în Suceava fiind înregistrate 1.529. La ATI sunt 183 de pacienţi, iar 729 de persoane au fost vindecate şi externate.Un număr de 42 de români aflaţi în străinătate au murit din cauza coronavirusului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri seară, decesul unui bărbat de 42 de ani din judeţul Constanţa. El a fost internat în 7 aprilie în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, în stare gravă, cu saturaţia de oxigen < 90%, fiind confirmat cu coronavirus în aceeaşi zi în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. 

 
El a murit vineri, 10 aprilie, având condiţii medicale pre-existente: obezitate, hiperglicemie (incontrolabila cu insulina).
 
Un alt deces anunţat este al unui bărbat de 65 de ani din judeţul Braşov. El a fost internat în 1 aprilie în Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, secţie Chirurgie II, pentru gangrena umedă diabetic şi a fost contact de salon cu un caz confirmat, care ulterior a decedat. Lui i s-au recoltat probe în 8 aprilie, fiind confirmat în 9 aprilie şi a murit în 10 aprilie. Bărbatul avea condiţii medicale pre-existente: Diabet zaharat tip II, angiopatie periferica, polineuropatie, obezitate, cardiopatie ischemica, IMA vechi. 
 
De asemenea, a murit un bărbat de 72 de ani din judeţul Braşov, internat in Spitalul Clinic Judeţean Braşov, sectie Chirurgie II, pentru gangrena antepicior bilateral, Insuficienţă hepato-renala cronica, Insuficienţă arterio-venoasa cronica. El a fost contact de salon cu un caz confirmat, care ulterior a decedat. Bărbatului i s-au recoltat probe în 8 aprilie, fiind confirmat în 9 aprilie şi a murit în 10 aprilie. Bărbatul avea condiţii medicale pre-existente: insuficienţă hepato-renala cronica, DZ tip II. 
 
Un alt deces anunţat este al unui bărbat de 51 de ani din judeţul Sibiu. El a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în perioada 24-28 martie, pe secţia Medicală, transferat în secţia ATI în 28 martie, de unde a fost transferat pe secţia Medicala 1 în 9 aprilie. El a fost contact de salon cu un caz confirmat, fiind confirmat la rândul său în 5 aprilie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. El a murit în 9 aprilie. Bărbatul avea condiţii medicale pre-existente: ciroza hepatică etanolica decompensate, trombocitopenie, hipersplenism, varice esofagiene grd. II, hipertensiune, tiroidita autoimuna, obezitate grd. II. 
 
Cel de-al 270-lea deces este al unei femei de 78 de ani din judeţul Ilfov. Ea a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, secţia cardiologie, până în 20 martie, iar după ce a fost externată, starea generală s-a deteriorat şi s-a internat în 29 martie la INBI Matei Balş, în aceeaşi zi fiindu-i recoltate probe pentru coronavirus. Ea a fost confirmată în 30 martie la INBI Matei Balş şi a murit în 10 aprilie.
 
CITEȘTE ȘI Alte 8 decese provocate de coronavirus. Bilanţul a ajuns la 265
CITEȘTE ȘI Încă nouă persoane au murit din cauza coronavirus/ Numărul deceselor a ajuns la 257

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Până astăzi, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 729 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 257 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman  şi Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 265 de noi cazuri de îmbolnăvire”, anunţă autorităţile.

La Suceava sunt cele mai multe cazuri de îmbolnăvire, 1.529, urmând Bucureştiul - 688, Timişoara - 259, Neamţ - 234, Hunedoara - 227. 

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 183 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 25.226 de persoane. Alte 77.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 55.430 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 350 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii au depistat, în ultimele  24 de ore, 9.246 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.149.468 de lei.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 684 de cetăţeni români sunt în continuare confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 418 în Italia, 196 în Spania, 17 în Franţa, 9 în Germania, 32 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia  şi câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 42 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 13 în Italia, 8 în Franţa, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia şi unul în Suedia, au decedat.

Cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus în Tunisia şi Indonezia au fost declaraţi vindecaţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.