Americanca Danielle Collins a declarat că trofeul câştigat la Miami Open este pentru ea „un vis devenit realitate”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Collins a învins-o în finală, sâmbătă, pe Elena Rîbakina, scor 7-5, 6-3.

„Este un vis devenit realitate. Sunt foarte fericită că am jucat la acelaşi nivel timp de două săptămâni. Am parcurs un drum lung. Am 30 de ani şi aceasta a fost prima mea finală la acest nivel. Cred că este o poveste diferită de cele pe care le auzi de obicei. A fost incredibil să simt toată acea energie venită din partea fanilor. M-am simţit ca şi cum aş fi jucat în faţa a mii de prieteni buni, a fost ireal şi asta face ca această zi (n.r. – sâmbătă) să fie de neuitat”, a spus Danielle Collins.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ea a precizat că se va retrage la finalul sezonului. „Mă voi retrage. Am impresia că mi se pune această întrebare pentru că oamenii sunt fericiţi să mă vadă jucând la acest nivel. Ştiţi cu toţii că am probleme de sănătate şi că acestea îmi fac viaţa dificilă şi în afara terenului. Sper că toată lumea îmi va respecta decizia”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.