Zeci de animale au murit într-un incendiu produs duminică după amiază, la un grajd din judeţul Constanţa. Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un trăsnet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină în localitatea Siliştea, acolo unde un grajd de animale a luat foc. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi o cisternă, pompierii reuşind să stingă focul. 
În urma incendiului grajdul, care avea o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, a ars în totalitate. În interior au fost găsite cincizeci de animale moarte, este vorba de patruzeci de porci şi zece oi.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
ISU a precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un trăsnet.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.