Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE), la care participă aproximativ 50 de lideri europeni, în Republica Molodova, o ţară care se învecinează cu Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Volodimr Zelenski, a cărui prezenţă nu a fost anunţată în avans, a fost primul lider primit pe covorul roşu de către omoloaga sa moldoveancă Maia Sandu.

”Sunt fericit să mă aflu aici”, a declarat şeful statului ucrainean în faţa camerelor de luat imagini.

El a mulţumit poporului moldovean pentru ”primirea multor refugiaţi din prima zi a războiului” rus în Ucraina.

Şefi de stat şi de guverne ai 47 de ţări au fost invitaţi la Castelul Mimi, un domeniu viticol, în satul Bulboaca, situat la 35 de kilometri de Chişinău, la a doua reuniune a Cominităţii Politice Europene.

”Ne vom confirma din nou susţinerea Ucrainei, care rezistă agresiunii ruse”, a subliniat preşedinta Maia Sandu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.