Frumuseţea, eleganţa şi caii putere vor fi celebrate pentru al şaselea an consecutiv în cadrul Campionatului Naţional Women Rally. Parteneriatul de succes din ultimii ani continuă, Bosch Car Service păstrând titlulatura campionatului. Maşinile concurentelor vor fi pe mâini bune şi în acest an, cu ajutorul specialiştilor de la Bosch Car Service. Am început deja verificarea motoarelor şi abia aşteptăm să ne reîntâlnim la linia de start.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

George, inovaţie BCR este şi în acest sezon copilotul clasei de maşini electrice, aliniindu-se la startul celor 3 etape Women Rally, pentru a susţine participantele de la această clasă.

Posesoarele unui permis de conducere cu minim doi ani vechime se pot înscrie la concurs pentru o doză de adrenalină şi pentru a testa lumea pilotajului auto în cadrul unor trasee special amenajate în 3 oraşe din România.

După un sezon de succes în 2022, participantele din întreaga ţară sunt invitate să se alinieze la startul primei etape a Campionatului Naţional Women Rally - Bosch Car Service 2023, care va avea loc la Bucureşti în perioada 12 – 13 mai. Următoarea oprire va fi la Timişoara în perioada 16 – 17 iunie, urmând ca ultima etapă să se desfăşoare în perioada 15 – 16 septembrie, conform tradiţiei, acasă la Cluj-Napoca, locul de unde a pornit, exact acum 5 ani,  acest eveniment la care au luat deja startul sute de concurente.

„Este o bucurie enormă să văd că an de an acest eveniment a luat amploare şi a stârnit curiozitatea femeilor din întreaga ţară. Am reuşit de-a lungul anilor să aducem la linia de start multe concurente puternice, determinate, care şi-au descoperit pasiunea pentru condus şi au decis să o ducă la un nivel mai avansat. Am creat o comunitate frumoasă alături de ele şi abia aşteptăm să ne revedem an de an”, a declarat Laura Savu – fondator Women Rally.

Etapele Women Rally sunt dedicate tuturor femeilor pasionate de condus, care doresc să îşi dezvolte abilităţile la volan într-un cadru sigur şi organizat. Pe lângă competiţia propriu-zisă, participantele vor lua parte şi la sesiuni de briefing în care li se vor aduce la cunoştinţă noţiuni de bază pentru conducere defensivă şi sportivă. De asemenea, la linia de start se pot alinia fie individual, fie sub formă de echipaj, alături de cea mai bună prietenă, mamă sau colega de birou.

Fiecare etapă din campionat începe vinerea într-o atmosferă extraordinară la startul festiv, unde concurentele vor fi prezentate şi vor trece prin poarta de start pentru prima dată. După familiarizarea cu regulamentul de concurs şi primele ture de recunoaştere ale traseului, participantele se vor lupta contracronometru în cele două manşe de concurs organizate sâmbăta. Acestea se vor încheia seara, într-un cadru elegant, la festivitatea de premiere şi dineul oficial.

Campionatul Naţional Women Rally – Bosch Car Service 2023 se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv – FRAS şi a Ministerului Sportului.

Mai multe detalii despre Campionatul Naţional Women Rally – Bosch Car Service 2023, regulament şi modalitatea de înscriere vor fi publicate pe website-ul oficial al competiţiei www.womenrally.ro şi pe canalele de social media @womenrally.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.