Reprezentativa României a învins, marţi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (2-0), selecţionata Belarusului, în al doilea meci din preliminariile Euro-2024. Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, marţi seară, că regretă că naţionala României nu a reuşit să marcheze şi al treilea gol în meciul cu Belarus. El a mai spus că se bucură pentru faptul că naţionala a obţinut şase puncte în primele două meciuri din preliminariile Euro-2024 şi consideră că jucătorii trebuie să fie mai pragmatici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Meciul România-Belarus: Selecţionerul Iordănescu: Din păcate nu ştim să omorâm jocul, nu am reuşit să facem 3-0. Dacă reuşim să fim mai pragmatici, mă declar fericit

Au marcat Stanciu '17 şi Burcă '19, pentru România, respectiv Marozau (86) pentru Belarus.

Nicolae Stanciu a deschis scorul din lovitură liberă în minutul 17.

Scorul a fost majorat de Andrei Burcă, marcator al primului gol pentru naţională, în minutul 19, din pasa lui Răzvan Marin.

În minutul 86, Marozau a redus din diferenţă pentru Belarus, golul fiind acordat după verificarea VAR.

ROMÂNIA: 12. Radu – 4. Manea, 3. Drăguşin, 15. Burcă, 13. Opruţ – 18. R. Marin, 6. Băluţă (8. Cicâldău '44), 10. Stanciu (14. M. Marin '77) – 21. Moruţan (17. Dobre '65), 7. Alibec (19.  Fl, Tănase '77), 20. Man (22. Popescu '65). Selecţioner: Edward Iordănescu

BELARUS: 1. Plotnikov – 7. Bykov, 20. Volkov, 4. Khadarkevich, 22. Malkevich – 17. Kovalev (19. Grechikho '85), 6. Selyava, 14. Yablonski (21. Klimovich '64), 9. Ebong – 10. Bakhar (23. Marozau '77), 11. Khvaschinski (15. Yuzechuk '46). Selecţioner: Georgi Kondratiev

Cartonaşe galbene: Stanciu '62, Cicâldău '66, Popescu '74 / Malkevich '49, Khadarkevich '63

Meciul a fost condus la centru de olandezul Allard Lindhout, ajutat de conaţionalii săi Rogier Honig şi Rens Bluemink, iar al patrulea oficial a fost Jochem Kamphuis.

La partidă au asistat aproximativ 27.000 de spectatori.

REZULTATELE PRIMELOR DOUĂ ETAPE ŞI PROGRAMUL COMPLET AL GRUPEI I DE CALIFICARE LA EURO 2024

25 martie 2023: Belarus – Elveţia 0-5, Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1

28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveţia – Israel 3-0

16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveţia (21:45)

19 iunie 2023: Elveţia – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)

9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveţia (21:45)

12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveţia – Andorra (21:45)

12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveţia (21:45)

15 octombrie 2023: Elveţia – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)

18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveţia – Kosovo (21:45)

21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveţia, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)

CLASAMENTUL GRUPEI: 1. Elveţia – 6 puncte, 2. România – 6 puncte, 3. Kosovo – două puncte, 4. Andorra – un punct, 5. Israel – un punct, 6. Belarus – niciun punct.

Se califică primele două clasate în fiecare din cele 10 grupe preliminare, urmând ca ultimele 3 locuri să fie decise în martie 2024, în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor.

UPDATE

În minutul 86, Marozau a redus din diferenţă pentru Belarus, golul fiind acordat după verificarea VAR.

UPDATE

În minutul 58, Denis Alibec a trimis mingea în bară.

UPDATE

Scorul la pauză este 2-0 pentru România.

Nicolae Stanciu a deschis scorul din lovitură liberă în minutul 17.

Scorul a fost majorat de Andrei Burcă, marcator al primului gol pentru naţională, în minutul 19, din pasa lui Răzvan Marin.

UPDATE

Cele două echipe evoluează în următoarea componenţă:

ROMÂNIA: 12. Radu – 4. Manea, 3. Drăguşin, 15. Burcă, 13. Opruţ – 18. R. Marin, 6. Băluţă (8. Cicâldău '44), 10. Stanciu – 21. Moruţan, 7. Alibec, 20. Man. Selecţioner: Edward Iordănescu

BELARUS: 1. Plotnikov – 7. Bykov, 20. Volkov, 4. Khadarkevich, 22. Malkevich – 17. Kovalev, 6. Selyava, 14. Yablonski, 9. Ebong – 10. Bakhar, 11. Khvaschinski. Selecţioner: Georgi Kondratiev

Al doilea meci al tricolorilor din preliminariile pentru EURO 2024 este condus la centru de olandezul Allard Lindhout, ajutat de conaţionalii săi Rogier Honig şi Rens Bluemink, iar al patrulea oficial este Jochem Kamphuis.

În primul meci din preliminarii, România a învins Andorra, scor 2-0.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.