Hidrologii au actualizat avertizările Cod galben şi Cod portocaliu, conform cărora, până duminică după-amiază, există riscul producerii de viituri cu efect de inundaţii locale, pe râuri din mai multe judeţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, specialiştii au actualizat avertizarea hidrologică.

Astfel, de vineri de la ora 18.00, până sâmbătă, la ora 24.00, se mentine Codul Portocaliu pentru râuri din bazinele hidrografice: Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş, Pogăniş, Bârzava (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Caraş şi Nera (judeţul Caraş-Severin).

De asemenea, Codul Galben se prelungeşte până duminică, la ora 14:00, şi este valabil pentru anumite sectoare de râuri din bazinele hidroghrafice: Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte Ac. Porţile de Fier I, Jiu, Olt şi Bistriţa (afluent al râului Siret).

”Există posibilitatea depăşirii cotelor de apărare, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie. În acest context, pot fi generate viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate”, au transmis hidrologii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.