Drumul Naţional 12 a fost parţial blocat, miercuri după-amiază, în judeţul Harghita, la intrarea în municipiul Topliţa, după ce bucăţi de rocă au căzut pe carosabil în urma unei alunecări de teren. De asemenea, un drum judeţean din Hunedoara este blocat, tot din cauza unei alunecări de teren.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bucăţi de rocă au ajuns pe DN 12, miercuri după-amiază, după ce o alunecare de teren s-a activat la intrarea în municipiul Topliţa.

Potrivit ISU Harghita, în urma evenimentului nu sunt victime, însă drumul a fost blocat pe un sens de mers.

Secţia Drumuri Naţionale a intervenit cu un utilaj pentru îndepărtarea rocilor. S-a acţionat atât cu utilaje, cât şi manual pentru degajarea carosabilului, drumul fiind redat circulaţiei în scurt timp.

Şi în judeţul Hunedoara, o alunecare de teren s-a produs în localitatea Vorţa, pe drumul judeţean  - DJ706.

”Pompierii Secţiei Ilia au intervenit pe drumul judeţean Ilia – Ţebea, DJ 706, pentru degajarea părţii carosabile acoperită cu pâmânt în urma unei alunecări de teren produsă din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele zile. Alunecarea de teren s-a produs, în această dimineaţă, pe porţiunea de drum care traversează comuna Vorţa, în zona Visca, neînregistrându-se victime sau autoturisme surprinse de căderea rocilor şi a solului”, a transmis ISU Hunedoara. 
 
Sursa citată a precizat că pompierii au acţionat manual şi au deblocat un sens de mers pentru a asigura, într-o primă fază, reluarea parţială circulaţiei autovehiculelor. 
 
Pentru deblocarea totală a căii rutiere acţionează, la ora transmiterii acestei ştiri, cu utilaje grele, echipe de muncitori de la societatea care administrează drumul judeţean.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.