Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a felicitat luni, într-un mesaj postat pe Twitter, echipa Argentinei pentru victoria împotriva Franţei în finala Cupei Lumii la fotbal şi a cerut Regatului Unit să ”restituie” Insulele Falkland Argentinei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Medvedev era perceput până de curând în Occident ca un lider politic responsabil, mai moderat decât actualul preşedinte rus Vladimir Putin, însă şi-a multiplicat declaraţiile belicoase împotriva Statelor Unite şi statelor membre ale Uniunii Europene (UE) după invazia şi Războiul rus din Ucraina, la 24 februarie.

El anunţa înaintea semifinalelor că vrea să vadă o finală Argentina-Maroc, pentru că, în acest scenariu, nu ar fi intrat în finală nicio ţară pe care Rusia le etichetează drept ”inamicale”.

În martie 2022, Kremlinul a catalogat toate ţările care au impus sancţiuni Rusiei din cauza invaziei Ucrainei drept ”inamicale”.

Insulele Flakland (Malvine), situate în sud-vestul Atlanticului, se află în centrul unui conflict teritorial între Argentina şi Regatul Unit de 200 de ani.

În aprilie 1982, Argentina a încercat să le recucerească militar, declanşând un război de aproape trei luni de zile cu Regatul Unit.

Argentinienii au fost înfrânţi în acest război, în care au pierdut 649 de militari, iar britanicii au pierdut 255.

Potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass, Medvedev a făcut această declaraţie pentru a-i răspunde premierului britanic Rishi Sunak, care cu regularitate ca Rusia să se retragă din Ucraina, singurul mod, consideră premierul britanic, de ajungere la un acord de pace între Moscova şi Kiev.

Fostul şef de stat rus a denunţat ”minciuni, duplicitatea şi cinsimul extrem” al liderilor britanici.

”Ei ar face mai bine să se retragă din Falkland şi să le restituie argentienilor. Flakland nu sunt britanice, ci argentiniene”, subliniază Medvedev.

Rusia denunţă, punând accentul pe acest conflict teritorial între Bienos Aires şi Londra, ceea ce consideră drept un ”standard dublu” al anumitor ţări din Occident în abordarea conflictelor teritoriale din lume.

În 2014, când Moscova a anexat Peninsula ucraineană Crimeea, ea a invocat cazul Mayotte, un departament de peste mări francez, revendicat de către Comores.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.