Două cargouri încărcate cu cereale au plecat luni din porturi ucrainene - pe coridorul maritim umanitar către Turcia -, în pofida retregerii Rusiei din Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene, potrivit site-ului specializat Marine trafic. relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În total, 12 cargouri urmează să plece luni din porturi din Ucraina, iar alte patru cargouri se îndreaptă către porturi ucrainene - inclusiv unul sub pavilonul Tuerciei -, a precizat Centrul de Coordinare Comună (JCC), însărcineze să supervizeze aplicarea acordului privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră.

Coordonatorul ONU al iniţaitivei cu privire la exportul cerealelor ucrainene Amir Abdulla a avertizat luni că ”niciun cargou civil nu trebuie să devină o ţintă militară şi nici să fie luat ostatic. Alimentaţia trebuie să treacă”.

Cargoul Admiral de Ribas, sub pavilionul Palau, a plecat din portul Ciornomorsk luni, către ora locală 5.30 (şi ora României), urmat, la mai puţin de o oră, de Mount Baker,  sub pavilionul Hong Kongului, care a plecat din acelaşi port, situat în apropiere de Odesa.

Simultan, cargoul turc Ocean Legend a plecat de la istanbul pentru a intra, prin Strâmtoarea Bosfor, în culoarul maritim umanitar, către Ucraina.

Rusia şi-a suspendat participarea la Acordul internaţional de la Istanbul, încheiat în vară, în vederea transportării cerealelor din Ucraina, în urma unui atac cu dronă şi şi-a anunţat duminică retragerea ”până la noi ordine” din inspectarea navelor.

Însă delegaţia turcă şi delegaţia ONU au decis să furnizeze resurse suplimentare, iar echipe de inspectori urmează să verifice luni 40 de nave cu destinaţia Ucraina, a anunţat JCC.

Turcia este ”hotărâtă să-şi continue eforturile” şi să apere Acordul privind exportul cerealelor ucrainene, ”în pofida ezitărilor ruse”, a anunţat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

”În pofida faptului că Rusia se arată ezitantă, pentru că nu i s-au acordat aceleaşi facilităţii (ca Ucrainei), suntem hotărâţi să ne continuăm eforturile în serviciul omenirii”, a declarat şeful statului turc, garantul împreună cu ONU al Acordului de la Istanbul, semnat la 19 iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.