Justiţia americană a cerut luni ca fostul consilier al lui Donald Trump Steve Bannon, care a fost găsit vinovat, în iulie, de obstrucţionarea anchetei cu privire la luarea cu asalt a Capitoliului, să fie condamnat la şase luni de închisoare, iar un judecător urmează să pronunţe vineri, la Washington, pedeapsa acestui reprezentant al populismului de dreapta american în vârstă de 68 de ami, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Odată cu apropierea acestui termen, procurorii au denunţat ”sfidarea, reaua-credinţă şi dispreţul” manifestate de către Streve Bannon imediat ce a fost citat de Comisia de anchetă a camerei reprezentanţilor care anchetează cu privire la atacurile sângeroase de la 6 ianuarie 2021.

Din cauză că şi-a păstrat această atitudine până la capăt, Bannon ”ar trebui să fie condamnat la şase luni de închisoare - maximum în baremul pedepselor şi la plata unei amenzi în valoare de 200.000 de dolari”, cer procurorii într-un document de procedură.

Steve Bannon este considerat unul dintre artizanii victoriei lui Donald Trump din 2016.

Inclusiv după ce a fost dat afară de la Casa Albă, în augst 2017, el a rămas un apropiat al miliardarului republican şi a discutat cu acesta cu o zi înaintea atacului sediului Congresului.

Cu scopul de a afla natura discuţiilor lor, Comisia de anchetă parlamentară însărcinată că facă lumină asupra rolului lui Donald Trump în această lovitură în forţă, l-a citat pe Steve Bannon să depună mărturie şi să prezinte documente.

Steve Bannon a refuzat acest lucru, invocând dreptul preşedinţilor de a păstra anumite conversaţii secrete, iar din acest motiv a fost inculpat cu privire la ”obstrucţionarea” activităţii de anchetare a Congresului.

În cadrul procesului împotriva sa, la un tribunal federal din Washington, în iulie, el nu a chemat niciun martor şi nu a luat cuvântul.

Juraţii l-au declarat vinovat, după mai puţin de trei ore de deliberări.

El este inculpat, de asemenea, cu privire la fraudă, de către justiţia newyorkeză, în cadrul unei anchete cu privire la strângere de fonduri în vederea construirii unui zid între Statele Unite şi Mexic, una dintre principalele promisiuni de campanie ale lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.