Numărul biletelor de avion cu un singur sens emise din Rusia a crescut cu 27% în săptămâna în care preşedintele Vladimir Putin a declarat, pe 21 septembrie, prima mobilizare a ţării de la Al Doilea Război Mondial, potrivit firmei spaniole ForwardKeys, specializată în astfel de date, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mobilizarea bărbaţilor pentru a lupta în Ucraina a determinat mii de bărbaţi cu vârste de luptă să fugă din Rusia pentru a evita un plan în cadrul căruia ar trebui înrolaţi cei cu experienţă şi specialităţi militare, dar care deseori nu pare să ţină seama de datele privind serviciul militar, starea de sănătate, statutul de student şi chiar vârsta.

Datele publicate de ForwardKeys, care compară rezervările din 21 septembrie până în 27 septembrie cu săptămâna anterioară, arată că ponderea biletelor emise cu un singur sens a crescut la 73% în săptămâna anunţului, comparativ cu 47% în săptămâna anterioară.

”Aceste cifre sunt remarcabile şi se corelează cu informaţiile de la momentul respoctiv, privind o creştere bruscă a vânzărilor de bilete”, a declarat Olivier Ponti, vicepreşedintele ForwardKeys pentru informaţii.

Şaizeci la sută dintre biletele achiziţionate în săptămâna anunţului au avut o dată de plecare în termen de 15 zile, în creştere faţă de 45% faţă de săptămâna anterioară.

Timpul mediu până la plecare a scăzut de la 34 la 22 de zile, a spus compania.

Conform datelor ForwardKeys privind rezervările de călătorii aeriene, a existat o creştere de trei cifre pentru săptămâna încheiată pe 27 septembrie, a biletelor cu un singur sens din Rusia, către oraşele Tbilisi, Georgia; Alma Ata, Kazahstan; Istanbul, Turcia; Tel Aviv-Yafo, Israel şi Dubai, Emiratele Arabe Unite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.