Silviu Purcărete revine în luna septembrie cu o premieră pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” (TNRS), „Jocuri, vorbe, greieri…” este un spectacol care îl are în rolul principal pe Constantin Chiriac, directorul TNRS şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Fără poezie omenirea şi-ar pierde sufletul. Un mare scriitor român îşi începea, la modul foarte inspirat, poemul astfel: M-atârn de tine poezie/ Ca un copil de poala mumii. Spectacolul Jocuri, vorbe, greieri... este o mărturisire că toţi avem nevoie să visăm, să ne jucăm, să căutăm acel loc de la capătul curcubeului, unde nu mai contează anii sau ierarhiile sociale, ci doar bucuria de a ne întâlni cu marea poezie a lumii. În spectacolul lui Silviu Purcărete, Poezia este la ea acasă, tot aşa cum frumuseţea, simplitatea şi emoţia intră într-un dialog firesc cu publicul de toate vârstele. Împreună cu 17 actori ai Naţionalului Sibian, sub bagheta magică a lui Silviu Purcărete, încercăm să realizăm un spectacol altfel, în care poezia şi jocul fac punte pentru emoţia şi starea de graţie care vor crea, la fiecare nouă reprezentaţie, câte un moment special dedicat publicului din fiecare seară”, spune Constantin Chiriac.

„Jocuri, vorbe, greieri…” va avea avanpremiera în 10 septembrie, la ora 19.00, iar premiera în 11 septembrie, la ora 17.00, la Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA UniCredit, str. Triajului, nr 1-3, Sala „Eugenio Barba”.

Biletele sunt disponibile pe www.tnrs.ro şi la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17.

În distribuţie: Constantin Chiriac, Adrian Neacşu, Ali Deac, Cătălin Neghină, Cendana Trifan, Codruţa Vasiu, Cristian Stanca, Cristina Ragoş, Cristina Stoleriu, Diana Văcaru Lazăr, Eduard Pătraşcu, Emőke Boldizsár, Fabiola Petri, Ioana Blaga Frunzescu, Ioana Cosma, Liviu Vlad, Pali Vecsei, Viorel Raţă. Scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar iar muzica de Vasile Şirli. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.