Turnul lui Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ a fost lovit de trăsnet, luni după-amiază, iar instalaţia electrică, geamurile, vitrinele şi proiectoarele au fost deteriorate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmis că, în urma fenomenelor meteo periculoase, Turnul lui Ştefan cel Mare din municipiul Piatra-Neamţ a fost lovit de un trăsnet.  
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
 
"La locul producerii evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ, care a constatat că instalaţia electrică a fost afectată, geamurile ferestrelor, vitrinele expoziţionale şi proiectoarele care luminau Turnul au fost deteriorate. Nu a fost necesară intervenţia echipajelor ISU Neamţ”, a precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.