Brittney Griner, vedeta WNBA reţinută de mai bine de patru luni în Rusia, a scris o scrisoare, trimisă de reprezentanţii ei la Casa Albă, în care i-a cerut ajutor preşedintelui Joe Biden, scrie lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În timp ce stau într-o închisoare rusească, singură cu gândurile mele şi fără protecţia soţiei mele, a familiei mele, a prietenilor mei, a tricoului meu olimpic […], sunt îngrozită de ideea că o să fiu aici pentru totdeauna”, a scris Griner.

Ea a adăugat că a votat pentru prima dată la alegerile din 2020, în favoarea lui Joe Biden.

Brittney Griner, legitimată la Phoenix Mercury şi dublă campioană olimpică, dar şi campioană în WNBA, a fost arestată în Rusia în februarie, după ce în bagajele sale de mână s-au descoperit cartuşe de vaporizator şi “un lichid cu miros de ulei de haşiş”, potrivit serviciilor vamale din Rusia.

După arestarea lui Griner, pe fondul tensiunilor legate de Rusia şi Ucraina, federaţia americană de baschet s-a declarat îngrijorată cu privire la siguranţa şi binele sportivei.

Brittney Griner a jucat în Rusia pentru UMMC Ekaterinburg, în afara sezoanelor WNBA.



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.