Echipa Farul Constanţa a disputat, miercuri după-amiază, un al doilea amical, după cel câştigat cu 3-1 în compania FC Braşov. De această dată a fost 0-0 cu CS Mioveni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partida s-a disputat pe terenul Campo Verde, din Ghimbav.

Managerul constănţenilor, Gheorghe Hagi, a început partida cu următorul unsprezece: Aioani -  Benzar, Mladen, Larie, Borza – Doukoure, Nedelcu, Casap – Mazilu, Moldoveanu, Torje.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Următoarele meciuri amicale ale echipei Farul Constanţa se vor disputa în ziua de 2 iulie, când constănţenii vor întâlni pe Csikszereda şi pe Chindia Târgovişte.

Pentru CS Mioveni următorul meci amical va fi vineri, 1 iulie, cu Olimpic Zărneşti, la Zărneşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.