Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis să respingă sesizările făcute de către deputatul minorităţilor naţionale (Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT.) Andi Grosaru, care a afirmat într-un plen în luna noiembrie a anului trecut că certificatul verde introduce o practică eugenică şi copiază certificatul introdus de Adolf Hitler prin care deţinătorul trebuie să dovedească faptul că este de origine ariană, prin care solicita sancţionarea colegului său de grup, deputatul Iulius Marian Firczak, pe motiv că acesta a avut o atitudine agresivă faţă de el şi i-a adus tot felul de acuzaţii nefondate

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, membrii Comisiei juridice au constatat că nu există „probe suficiente” pentru atragerea răspunderii deputatului Iulius Marian Firczak.

Pe 16 noiembrie 2021, Andi Grosaru a cerut Biroului permanent „aplicarea sancţiunii avertismentului scris pentru atitudinea deviantă precum şi ameninţările proferate în cadrul şedinţei de grup”

„În urma şedinţei de grup a grupului parlamentar al minorităţilor naţionale ce a avut loc în ziua de 23.10.2021, începând cu orele 10.00 în format online pe o platformă electronică de comunicare la distanţă, după încheierea unor discuţii ce au făcut obiectul şedinţei, domnul deputat Iulius Marian Firczak a procedat la adresarea unor ameninţări directe la adresa subsemnatului în ceea ce priveşte iminenţa aplicării unor sancţiuni prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru un eventual comportament pe care în mod ipotetic l-aş adopta, cu intenţia vădită de a-mi induce o stare de timorare cu privire la desfăşurarea activităţii parlamentare. Vă învederez că domnul deputat Firczak nu este la prima abatere de acest fel, fiind tolerat de fiecare dată, iar această atitudine a dumnealui se dovedeşte a fi una continuă. (...) Având în vedere aceste aspecte, solicit aplicarea sancţiunii avertismentului scris pentru atitudinea deviantă precum şi ameninţările proferate în cadrul şedinţei de grup”, arăta Andi Grosaru în cererea adresată Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Grosaru a vorbit, într-o atenţionare transmisă Comisiei juridice despre faptul că deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak (Uniunea Culturală a Rutenilor din România) a avut ameninţări la adresa lui încă din legislatura parlamentară anterioară şi solicită sancţionarea acestuia cu avertisment scris pentru ameninţare.

„În şedinţa grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din data cde 25.10.2021, începând cu orele 14.00 desfăşurată pe platforma Zoom, domnul Firczak, care se afla la biroul dumnealui de la un etaj superior din Camera Deputaţilor, a invitat o serie de persoane ce nu fac parte din grupul parlamentar să ia parte la şedinţă şi fără ca membrii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale să agreeze acest lucru. Atitudinea dumnealui a devenit agresivă la adresa subsemnatului în momentul în care am ridicat această problemă, iar acele persoane au fost invitate să părăsească şedinţa de grup, de către liderul de grup ce o prezida. Mi-au fost aduse acuze nefondate de către domnul deputat Firczak precum că intervenţiile pe care le-am avut de-a lungul timpului în şedinţele Camerei Deputaţilor ar fi fost făcute în numele grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, astfel fiind incidente sancţiunile regulamentare la modul general, dar fără să precizeze ce articol din Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost încălcat, acest aspect conturând mai bine obiectul sesizării iniţiale referitor la ameninţările adresate mie până în prezent. Toate aceste atitudini la adresa subsemnatului persistă de la începutul mandatului din legislatura anterioară cu intenţia vădită de a creea o stare conflictuală în interiorul grupului parlamentar al minorităţilor care se acutizează în preajma unor momente importante precum alegerile parlamentare. Având în vedere aceste aspecte, îmi menţin solicitarea aplicării sancţiunii avertismentului scris pentru ameninţare”, a explicat Andi Grosaru, în documentul transmis atunci Comisiei juridice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.