Patru ofiţeri de poliţie şi opt presupuşi membri ai unei bande criminale au murit în timpul unei operaţiuni de salvare a persoanelor răpite în statul Jalisco din vestul Mexicului, au anunţat autorităţile joi, scrie lefigaro,fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Schimbul de foc în jurul unei case din suburbiile oraşului Guadalajara, care a durat mai bine de o oră şi jumătate conform martorilor, a dus la eliberarea a doi bărbaţi, a declarat reporterilor procurorul Luis Mendez Ruiz. Mai multe persoane au fost arestate, inclusiv trei grav rănite, în timpul împuşcăturii, iar arme şi muniţii au fost confiscate, a declarat guvernatorul oraşului Jalisco, Enrique Alfaro.

Zece ofiţeri de poliţie au fost ucişi de la începutul anului în statul Jalisco, unul dintre cele mai violente din Mexic din cauza prezenţei bandelor criminale, inclusiv a puternicului cartel Jalisco New Generation, pe care autorităţile îl consideră responsabil pentru numeroase omucideri şi dispariţii.

Liderul său, Nemesio „El Mencho” Oseguera, este unul dintre cei mai căutaţi "baroni" ai drogurilor din lume, Drug Enforcement Agency (DEA) oferind 10 milioane de dolari pentru arestarea sa.

Mexicul a înregistrat peste 340.000 de asasinate şi zeci de mii dispăruţi de la lansarea, în decembrie 2006, a ofensivei militare împotriva crimei organizate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.