Un tribunal israelian a condamnat, miercuri, un angajat palestinian al World VIsion, organizaţie creştin-umanitară, care a fost reţinut timp de şase ani sub acuzaţia că a direcţionat fonduri de ajutor în valoare de zeci de milioane de dolari grupării militante Hamas, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul districtual Beersheba l-a declarat vinovat pe El Halabi de sprijinirea unei organizaţii teroriste, dar l-a achitat de trădare, au spus judecătorii care au citit verdictul. De asemenea, ei au stabilit o audiere în luna iulie.

Mohammad El Halabi, şeful operaţiunilor din Fâşia Gaza al World Vision, o organizaţie internaţională non-guvernamentală creştină, a fost arestat în iunie 2016. Israelul l-a acuzat că a sustras până la 50 de milioane de dolari pentru a plăti luptătorii Hamas, cu scopul de a cumpăra arme şi a finanţa activităţile grupului.

El Halabi a negat în mod constant acuzaţiile care i-au fost aduse şi a refuzat mai multe oferte de recurs.

World Vision, care se concentrează pe asistenţa oferită copiilor, a precizat că un audit independent nu a găsit nicio dovadă cu privire la abatere sau lipsă de fonduri. Mai mult decât atât, în perioada de 10 ani în care El Halabi a fost angajat, el a strâns aproximativ 22,5 milioane de dolari pentru operaţiunile din Gaza. Astfel, suma pe care El Halabi ar fi deturnat-o ar fi ”greu de reconciliat”.

”World Vision recunoaşte cu dezamăgire decizia emisă de Tribunalul Districtual Beersheva care îl condamnă pe domnul Mohammad El Halabi”, a afirmat Sharon Marshall, director senior de angajament public al organizaţiei, într-o declaraţie în faţa instanţei, după ce a fost pronunţat verdictul.

Ea a mai precizat că World Vision îl va sprijini pe Mohammad în orice proces de recurs, deoarece consideră că este ”nevinovat”.

Organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului au criticat arestul şi procesul prelungit al lui El Halabi. Human Rights Watch a menţionat că verdictul ”agravează o eroare judiciară. Arestul lui Al-Halabi timp de şase ani, bazat în mare parte pe dovezi secrete, a transformat într-o batjocură procesul echitabil şi prevederile cele mai elementare privind un proces echitabil.”

Marţi, înaintea verdictului, şeful Biroului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului în Palestina, James Heenan, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la nerespectarea standardelor internaţionale ale unui proces echitabil procesul.

Folosirea pe scară largă a probelor secrete, încrederea în procedurile închise şi acuzaţiile credibile de tratament necorespunzător în timpul arestului ”creează o imagine a presiunii enorme asupra domnului el-Halabi pentru a mărturisi în absenţa dovezilor”, a spus Heenan.

În Fâşia Gaza, zeci de palestinieni au protestat faţă de verdictul tribunalului israelian.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.