Simona Halep, locul 20 WTA şi favorită 2, a învins-o pe sportiva ucraineană Lesia Tsurenko, numărul 116 WTA, scor 6-1, 6-4, şi s-a calificat în turul doi al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Simona Halep: Mă bucur că am reuşit să câştig. Au fost trei ani de când nu am jucat pe iarbă

Simona Halep a început cu break primul set şi apoi a continuat în acelaşi mod, adjudecându-l cu 6-1, după 31 de minute.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În setul 2, Halep a fost condusă cu 3-1, dar a reuşit să revină şi să se impună cu 6-4, după 47 de minute.

Tsurenko a primit îngrijiri medicale la vestiare, la scorul de 3-3.

În turul doi, Halep va evolua contra britanicei Harriet Dart, locul 100 mondial.

Cele două s-au mai întâlnit o dată. în 2020, la Australian Open, când s-a impus sportiva română.

Premiul pentru accederea în turul doi este de 3.800 de dolari şi 30 puncte WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.