Opt cazuri de poliomielită au fost raportate în rândul copiilor din Pakistan în ultima lună în districtul Waziristan de Nord, la graniţa cu Afganistanul, reprezentând primele cazuri înregistrate în peste un an de zile. Personalul din cadrul campaniilor de vaccinare şi părinţii reticenţi ar fi vinovaţi de izbucnirea noului focar, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit oficialilor, noul focal a izbucnit din cauza faptului că părinţii se declară atât pe ei înşişi, cât şi pe copiii lor ca fiind vaccinaţi. Astfel, Guvernul a lansat o investigaţie cu privire la falsificarea cazurilor de către personalul din cadrul campaniei de vaccinare şi de către părinţi.

Waziristanul de Nord este un fost bastion al talibanilor din nord-vestul Pakistanului, iar noile cazuri de poliomielită sunt atribuite refuzului răspândit de vaccinare.

”Declaraţiile false şi refuzurile sunt două motive-cheie ale focarului recent, personalul care se ocupă de eradicarea poliomielitei conspirând cu părinţii să omită vaccinarea”, a declarat un oficial al programului de eradicare a poliomielitei din Pakistan, referindu-se la modul în care părinţii suspectaţi au făcut rost de pixuri speciale folosite de către angajaţii din domeniul sanitar să marcheze degetele copiilor vaccinaţi.

Înainte de apariţia noilor cazuri, ultimul caz de paralizie a copiilor ca urmare a poliomielitei a fost raportat în ianuarie anul trecut.

”În urma apariţiei primelor două cazuri din aprilie, programul de poliomielită a luat măsuri imediate pentru a izola aceste zone şi a preveni răspândirea în continuare a virusului, în special în rezervoarele istorice (de infecţie) din Karachi, Peshawar şi Quetta”, a declarat ministrul Sănătăţii, Abdul Qadir Patel.

”Pakistanul a avut un succes extraordinar în lupta împotriva poliomielitei în ultimii ani şi luăm toate măsurile pentru a proteja progresele obţinute de program”, a subliniat el.

De asemenea, o măsură esenţială a fost vaccinarea copiilor de către părinţi cu dozele prevăzute, deoarece fiecare doză de vaccin împotriva poliomielitei întăreşte imunitatea, a mai spus ministrul pakistanez al Sănătăţii.

În ultimii 25 de ani, s-au desfăşurat activităţi de vaccinare la nivel naţional din uşă în uşă. Echipele sunt în mare parte femei angajate în domeniul sănătăţii, adesea voluntare, care trebuie să fie escortate de agenţi de securitate.

Trei campanii de acest fel au fost realizate în ianuarie, martie şi mai în 2022. În timpul campaniei din martie din nord-vestul Pakistanului, bărbaţi înarmaţi au ucis prin împuşcare o femeie care lucra în cadrul campaniei împotriva poliomielitei. În ianuarie, tot în nord-vestul ţării, atacatorii au ucis prin împuşcare un ofiţer de poliţie care asigura securitatea echipei de poliomielită.

Grupurile de militanţi din Pakistan au ucis peste 100 de lucrători din domeniul sănătăţii şi agenţii lor de securitate din 2012.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Pakistanul şi Afganistanul sunt singurele ţări unde poliomielita este în prezent endemică.

Populaţia Pakistanului este caracterizată de o mentalitate care refuză vaccinarea. Clericii şi alţi oficiali au răspândit mituri conform cărora vaccinurile sunt o conspiraţie a Occidentului pentru sterilizarea copiilor musulmani, iar unui soţ i s-a permis să divorţeze de soţia sa, deoarece şi-a imunizat copiii împotriva poliomielitei.

În aprilie 2019, peste 25.000 de copii au fost transportaţi de urgenţă la spital în timpul unei isterii în masă în nord-vestul Pakistanului, după răspândirea zvonurilor nefondate cu privire la vaccinurile împotriva poliomielitei care provoacă leşin şi vărsături.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.