Un incendiu a izbucnit, luni seară, într-un apartament situat într-un bloc cu zece etaje din municipiul Bacău, aproximativ 80 de persoane fiind evacuate de forţele de intervenţie sau ieşind singure din locuinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, un incendiu a izbucnit într-un apartament de la etajul cinci al unui bloc cu parter şi 10 etaje.

Acolo s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă, un echipaj SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu 17 pompieri militari. În scurt timp, incendiul a fost localizat, manifestându-se într-o cameră a apartamentului, în care ardeau mobilă şi textile.

Din imobil au fost evacuate de forţele de intervenţie aproximativ 60 de persoane, iar alte aproximativ 20 s-au autoevacuat.

Incendiul a fost lichidat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.