Regele Salman al Arabiei Saudite a fost externat de la un spital în care a fost internat în urmă cu o săptămână, după ce a fost supus unor examene medicale - inclusiv o colonoscopie -, anunţă luni presa de stat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Monarhul în vârstă de 86 de ani apare, într-o înregistrare video difuzată duminică seara de către agenţia de prresă oficială Saudi Press Agency (SPA), ieşind din Spitalul de specialitate King Faisal din Jeddah (vest), sprjinit într-un baston şi înconjurat de oficiali, între care şi prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, după care intră într-o maşină.

El a fost externat ”după ce a efectuat examene medicale şi şi-a încheiat cu succesul planul de tratament şi perioada de convalescenţă”, precizează într-un mesaj postat pe Twitter SPA.

Slăbit în ultimii ani de boală, regele conduce din 2015 regatul saudit, primul exportatot de ţiţei brut din lume şi cea mai mare economie din lumea arabă.

Monarhul a apărut tot mai puţin în public în ultimii ani, alimentând zvonuri cu privire la starea sănătăţii sale.

El se deplasează cu ajutorul unui baston, iar vorbirea i-a devenit mai ezitantă.

Fiul său, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, este considerat în prezent conducătorul de facto al regatului.

Autorităţile saudite publică rar informaţii despre sănătatea monarhului.

Presa de stat scria  săptămâna trecută că rezultatele colonoscopiei regele erau ”bune” şi că medicii au ”decis să-l ţină la spital o vreme pentru a se odihni”.

În iulie 2020l, el a fost supus unei operaţii de extirpare a vezicii biliare, iar în 2010 a fost operat de o hernie de disc.

Regele Salman a preluat frâiele Arabiei Saudite după moartea regelui Abdallah, fratele său vitreg.

El avea atunci o îndelungată experienţă a puterii, conducând, în perioada în care a fost prinţ moştenitor, Consiliul Miniştrilor şi fiind reprezentantul în străinătate al suveranului, care suferea de probleme de sănătate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.