Kievul poartă ”negocieri dificile” cu Moscova în vederea evacuării a 38 de militari ucraineni - răniţi grav -, care se află în subsolurile oţelăriei Azovstal, ultimul buzunar al rezistenţei ucrainene la Mariupol, asediat de forţe ruse, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Azi (joi), negocierile vizează doar 38 de militari grav răniţi. Acţionăm etapă cu etapă”, anunţă într-o postare pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.

Ea dezminte că ar fi vorba despre 500-600 de oameni, aşa cum scrie presa.

”Purtăm negocieri foarte dificile privind evacuarea unor combatanţi grav răniţi de la Azovstal, în schimbul eliberării unor ruşi luaţi prizonieri”, precizează ea.

Vereşciuk declara marţi AFP că ”peste 1.000” de militari ucraineni, inclusiv ”sute de răniţi”, se aflau în contnuare în imensul complex Azovstal.

Mariupolul este asediat în continuare de trupe ruse - după evacuarea tuturor cvililor săptămâna trecută, cu ajutorul ONU.

”Există răniţi grav care au nevoie de o evacuare urgentă”, precizează ea.

”Situaţia se degradează zi de zi” în această oţelărie din Mariupol, un port important situat în sud-estul Ucrainei, devastat de lupte şi aflat aproape în întregime sub control rus, anunţă vicepremierul ucrainean.

După plecarea civililor din Azovstal, autorităţile ucrainene acţionează în vederea evacuării militarilor răniţi, a personalului medical şi a capelanilor militari din oţelărie.

Ele speră să primească un ajutr din partea organizaţiilor internaţionale şi Turciei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.