Pfizer şi-a menţinut marţi previziunile referitoare la vânzările de produse legate de pandemia de Covid-19 în 2022, după o serie de creşteri ale previziunilor privind veniturile generate de vaccin făcute anul trecut, acesta fiind un semn că creşterea foarte rapidă a încetinit, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai multe ţări au relaxat restricţiile legate de pandemie, reducând regulile privind purtarea măştii şi carantina, chiar dacă numărul cazurilor creşte în unele regiuni.

Compania a spus că se aşteaptă în acest an la vânzări de 22 de miliarde de dolari pentru tratamentul său anti-Covid Paxlovid, în comparaţie cu aşteptarea medie a analiştilor de 26,1 miliarde de dolari, potrivit firmei Refinitiv.

Pfizer a declarat anterior că previziunile sale de 22 de miliarde de dolari pentru vânzările de pastile reprezintă doar o fracţiune din cele 120 de milioane de tratamente pe care compania le poate produce în acest an.

Reticenţa companiei de a majora această prognoză ar putea semnala o lipsă de noi contracte de vânzare pentru medicament în primul trimestru.

Pfizer şi-a reiterat, de asemenea, prognoza unor vânzări de 32 de miliarde de dolari ale vaccinului pentru Covid pe care l-a dezvoltat cu BioNTech pentru 2022.

Pfizer şi-a crescut prognoza de vânzări ale vaccinului împotriva Covid-19 în fiecare trimestru în 2021.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.