Fostul tenismen ucrainean Sergii Stahovskii i-a dat replica lui Rafael Nadal, care a considerat nedreaptă excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi de la Wimbledon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Rafael Nadal, am concurat împreună... am jucat unul împotriva celuilalt în turnee. Spune-mi te rog dacă este drept ca jucătorii ucraineni să nu se poată întoarce acasă? Copiii ucraineni nu pot practica tenisul, e drept? E drept ca ucrainenii să moară?", a postat Stahovskii, pe Twitter.

Spaniolul Rafael Nadal, locul 4 ATP, nu susţine excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus.

"Cred că este foarte nedrept faţă de colegii mei ruşi. Nu este vina lor pentru se întâmplă în acest moment cu războiul. Cele 2.000 de puncte sunt foarte importante şi trebuie să mergem la aceste turnee de grand slam. Aşa că va trebui să vedem măsurile pe care le vom lua. Ceea ce se întâmplă în jocul nostru nu are nicio importanţă când vedem atât de mulţi oameni murind şi suferind şi când vedem situaţia rea pe care o au în Ucraina", a declarat Nadal, care face parte din Consiliul jucătorilor din cadrul ATP.

Jucătorii din cele două ţări nu pot participa la ediţia din acest an a grand slam-ului londonez din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. De asemenea, All England Lawn Tennis Club (AELTC) şi federaţia engleză (LTA) le-au interzis jucătorilor ruşi şi belaruşi să participe la toate celelalte turnee pe iarbă din Marea Britanie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.