Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă, joi, că se pot înregistra aglomerări pe fluxurile de pasageri ale Aeroportului Henri Coandă, unde sunt programate numeroase zboruri într-un interval scurt de timp. CNAB şi Poliţia de Frontieră au dispus suplimentarea personalului pentru reducerea timpilor de aşteptare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) informează pasagerii care sosesc pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă privind posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cel de sosiri internaţionale, la orele de vârf. Aceste aglomerări se produc în condiţiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc multe curse internaţionale, iar valorile de trafic de pasageri se ridică deja la peste 85% din valorile ultimului an prepandemic (2019)”, a transmis, joi, CNAB, într-un comunicat de presă.  

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

CNAB şi Poliţia de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri şi controlul documentelor. 

”Astfel, la orele de vârf, toate ghişeele de frontieră funcţionează la capacitate maximă şi, în consecinţă, timpul de aşteptare este redus la minimum posibil. Aglomerări se produc în continuare, la orele de vârf (în special dimineaţa devreme) şi pe fluxul de plecări internaţionale. Şi aici, personalul aeroportului, al agenţilor de handling şi companiilor aeriene, precum şi cel al Poliţiei de Frontieră şi al Brigăzii Antitero face eforturi constante pentru a asigura fluenţa şi rapiditatea efectuării formalităţilor şi controalelor obligatorii”, a mai transmis CNAB.  

Compania recomandă pasagerilor să manifeste răbdare şi înţelegere şi să respecte indicaţiile personalului din aeroport.  

”Totodată, menţinem recomandarea ca pasagerii care vor decola la orele de vârf să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului”, a mai transmis CNAB.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.