Ministerul Apărării Naţionale (MApN) semnalează un fake news apărut pe mai multe platforme online care prezintă un convoi de vehicule militare americane care s-ar deplasa din România către Ucraina. De fapt, în convoi erau vehicule care se îndreptau către Poligonul Babadag pentru şedinţe de tragere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Pe platforma Inforadar a MApN dedicată combaterii dezinformării este demontat acest fake news. 
 
"Vă semnalăm o nouă ştire falsă, postată pe diferite platforme online în România şi în alte ţări, care acreditează ideea că un convoi de vehicule militare americane s-ar deplasa din România către Ucraina. În filmarea pe care se bazează această dezinformare apar, într-adevăr, vehicule militare ale Armatei SUA. Acestea fac parte dintre cele dislocate de Regimentul 2 Cavalerie al SUA în Baza Mihail Kogalniceanu, la începutul acestui an. Miercuri, 27 aprilie, vehiculele americane, însoţite, conform procedurilor naţionale, de autospeciale ale Poliţiei Militare a Armatei României, s-au deplasat către Poligonul Babadag în vederea executării unor şedinţe de tragere planificate anterior cu militari români şi aliaţi”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de MApN.
 
Sursa citată menţionează că activităţile de instruire desfăşurate de militarii ţărilor aliate dislocaţi în ţara noastră, în cadrul măsurilor de întărire a securităţii flancului estic al NATO, au caracter curent, de aceea, astfel de coloane de tehnică militară, nu doar aparţinând SUA, ci şi Belgiei, Franţei, Italiei, Marii Britanii sau Portugaliei vor putea fi observate în mod frecvent pe timpul deplasărilor dintre bazele de staţionare şi facilităţile de instruire în comun.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.