Ocupaţia instalaţiei Centralei Nucleare avariate Cernobîl, în Ucraina, de către armata rusă, de la 24 februarie şi până la sfârşitul lui martie, a fost ”foarte, foarte periculoasă”, denunţă marţi directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Situaţia era absolut anormală şi foarte, foarte periculoasă”, le-a spus Rafael Grossi unor jurnalişti, în timpul unei vizite la Cernobîl, la exact 36 de ani de la cea mai gravă catastrofă nucleară din istoria omenirii, în 1986.

Şeful agenţiei ONU este însoţit la faţa locului de către o echipă de experţi ”pentru a livra echipament vital” - dozimetre şi combinezoane de protecţie, între altele - şi a efectua ”controale radiologice şi altele”, anunţa vineri AIEA.

Aceşti experţi este necesar ”să repare ssteme de supraveghere la distanţă, care au încetat să transmită date la sediul” AEA, la Viena, în Austria, imediat după izbucnirea Războiului rus în Ucraina.

Instalaţia de la Cernobîl, situată la 150 de kilometri nord de Kiev, a căzut pe mâna ruşilor la 24 februarie, în prima zi a invaziei, şi a fost apoi victima unei întrerperi a electricităţii şi a reţelelor de comunicaţii.

Militarii ruşi s-au retras din instalaţie la 31 martie.

De atunci, situaţia revine treptat la normal, potrivit unor raportări zilnice ale AIEA, stabilite pe baza unor informaţii de la autoritatea ucraneană de reglementare în domeniu.

Rafael Grossi a efectuat anterior o vizită în Ucraina, la sfârşitul lui martie, pentru a pune bazele unui acord privind furnizarea unei asistenţe tehnice.

El a vizitat atunci Centrala Nucleară Iujno-Ukrainsk (sud) şi s-a întâlnit cu oficiali ruşi de rang înalt la Kaliningrad, la malul Mării Baltice.

Ucraina deţine 15 reactoare în patru centrale aflate în activitate, plus depozite de deşeuri ca cel de la centrala avariată Cernobîl.

Un reactor de la Cernobîl a explodat în 1986 şi a contaminat o bună parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarusul.

Un teritoriu pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei - denumit zona de excludere - este în continuare puternic contaminat, iar înăuntrul acestuia este interzisă locuirea în permanenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.