Vicperemierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre alegerea lui Nicolae Ciucă preşedinte al PNL, că sigur că s-au schimbat ingredientele faţă de noiembrie când au intrat la guvenare, dar are încrederea că va fi menţinut acest echilibru în coaliţie şi nu are nimic să îi reproşeze până acum premierului. Despre Florin Cîţu, Grindeanu a spus că sepinde de capacitatea lui interioară de a trece peste acest moment, arătând că ”aproape fiecare om politic are la un moment dat o cădere, o rupere de ritm, o cădere politică”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Despre faptul că premierul Nicolae Ciucă a devenit preşedintele PNL, Sorin Grindeanu a spus că ”sigur că s-au schimbat ingredientele faţă de noiembrie când au intrat la guvernare, când preşedinte era Florin Cîţu, şi Ciucă vicepreşedinte în partid”.

”S-au schimbat lucrurile, în acest moment eu nu cred că trebuie să ne schimbăm modul de raportare, noi vom face ce am făcut şi până acum, ne vedem de guvernare. S-ar putea să se schimbe lucrurile în altă parte, una e să fii preşedinte PNL, alta e să nu fii. Eu îl cunosc, am încrederea că va fi menţinut acest echilibru, nu am nimic să îi reproşez până acum premierului Ciucă. Mi-aş dori ca lucrurile să continue în aceeaşi formă”, a spus Grindeanu.

El a precizat că în aceste luni de guvernare au arătat că există colaborare în Guvern şi nu a fost scandal, circ, pentru că lumea nu are nevoie de aşa ceva.

Despre păstrarea lui Florin Cîţu la şefia Senatului, Grindeanu a spus că ”aproape fiecare om politic are la un moment dat o cădere, o rupere de ritm, o cădere politică”.

”Mai eşti dat jos din prim-ministru, din preşedinte de partid, stă în capacitatea fiecăruia, după un asemenea eveniment, să îşi revină, să poată să revină în jocul politic. Am încredere că Florin Cîţu, cât l-am cunoscut, are această capacitate de revenire. Dacă va hotârî PNL să îl schimbe de la Senat nu fac predicţii”, a comentat ministrul.

Sorin Grindeanu a precizat că ”depinde de capacitatea lui interioară de a trece peste acest moment, de a se încerca să facă noi proiecte şi să îndrepte din greşeli, pentru că evident au fost dacă s-a ajuns aici, însă nu depinde de PSD”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.