Senatoarea USR Anca Dragu scrie, într-o postare pe Facebook, despre reducerea de către Comisia Europeană a prognozei de creştere economică pentru 2022 la 4,2% faţă de 5,1% nivelul prevăzut în prognoza de toamnă. ”Îngrijorător este faptul că bugetul a fost construit pe o prognoză de 4,6%”, spune fostul preşedinte al Senatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Veştile negative din economie se ţin lanţ: creştere economică mai mică şi preţuri mai mari. Comisia Europeană a redus prognoza de creştere economică pentru 2022 la 4,2% faţă de 5,1% nivelul prevăzut în prognoza de toamnă. Îngrijorător este faptul că bugetul a fost construit pe o prognoză de 4,6%, iar o creştere economică mai slabă decât cea prevăzută de Guvern conduce automat şi la venituri mai mici la buget”, spune Anca Dragu.

Ea arată că ”Guvernul trebuie să ia măsuri rapide”.

”Cum va face acest lucru? Va fi mai atent la cheltuielile publice, va creşte gradul de colectare a veniturilor sau pur şi simplu se va împrumuta mai mult? Direcţia greşită în care merge România se reflectă în costul de finanţare a datoriei publice, respectiv rata dobânzii la care se împrumută Guvernul prin Ministerul Finanţelor”, spune senatoarea.

Potrivit Ancăi Dragu, ”nu doar că sunt cele mai mari de la nivel european, dar sunt şi într-o continuă creştere de la o lună la alta”. ”Astfel, România plăteşte o dobânda de 5,4%, de 11 ori mai mult decât Bulgaria (0,5%) şi mult peste alte state din regiune, precum Polonia (3,4%) sau Ungaria (4,1%)”, explică ea.

Anca Dragu mai scrie că ”costurile uriaşe la împrumuturile publice au forţat Ministerul Finanţelor să utilizeze parte din banii din rezerva (buffer-ul) de finanţare”.

”Această rezervă de finanţare trebuia folosită numai atunci când erau probleme pe pieţele internaţionale, nu atunci când guvernul se confruntă cu o criza de credibilitate. Rezerva de finanţare era văzută ca bani albi pentru zile negre. Să înţelegem că au venit zilele negre? Creşterea preţurilor va continua, iar cei mai afectaţi sunt şi vor fi cei cu venituri mici. Avem o inflaţie-record, de 8,2% în luna decembrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Majorarea cu 50% a preţului gazelor naturale, dar şi creşterile semnificative la combustibili, energie electrică, alimente şi alte bunuri pun presiune pe bugetele gospodăriilor. În plus, urmează noi scumpiri ale creditelor. În acest timp, salariile înregistrează doar o creştere modestă (6,9% în luna noiembrie), care nu acoperă inflaţia. Practic, românii pierd din puterea de cumpărare, ceea ce înseamnă că îşi permit să achiziţioneze din ce în ce mai puţine bunuri de la o lună la alta”, mai afirmă Dragu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.