Pastila experimentală împotriva covid-19 ”paxlovid” a laboratorului farmaceutic american Merck este eficientă, anunţă vineri Agenţia americană a medicamentului (FDA), care precizează că urmează să ceară avizul unor experţi externi cu privire la riscul unor malformaţii congenitale şi altor probleme în cazul femeilor însărcinate, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

FDA face acest anunţ înaintea unei reuniuni publice, prevăzută săptămâna viitoare, în care experţi universitari şi alţi experţi urmează să analizeze siguranţa şi efcienţa pastilei.

Agenţia nu are obligaţia să urmeze avzul acestui grup.

Cercetători de la FDA anunţă că au identificat mai multe riscuri - inclusiv o toxicitate şi malformaţii congenitale.

FDA acuză Merck de faptul că a colectat mult mai puţine date despre siguranţa globală decât în cazul altor terapii împotriva covid-19.

Toate medicamentele împotriva covid-19 disponibile în prezent sunt administrate injectabil sau intravenos - ceea ce limitează folosirea acestora.

Medicamentul Merck, în cazul în care va fi autorizat, urmează să fie primul medicament pe care bolnavi de covid-19 şi-l pot administra acasă în vederea unei ameliorări a simptomelor şi unei accelerări a vindecării.

El a fost autorizat deja, în regim de urgenţă, în Regatul Unit.

În contextul unei reintensificări a pandemiei covid-19 în Statele Unite, autorităţile de reglementare ar urma să dea undă verde medicamentului Merck, considerat o nouă ”armă” în vederea unei scăderi a presiunii asupra spitalelor.

În urma examinării, FDA urmează să stabilească dacă medicamentul poate fi prescris.

Agenţia urmează să ceară unor experţi independenţi să spună dacă beneficiile tratamentului sunt mai importante decât efectele secundare şi dacă este necesară o restricţionare a acestuia în cazul femeilor însărcinate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.