Departamentul american al Comerţului a anunţat miercuri că a introdus NSO Group - societatea isrealiană care produce programul informatic de spionaj Pegasus - pe lista societăţilor interzise deoarece constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

NSO Group a fost expusă în această vară, în urma unor anchete publicate de către un consorţiu de 17 publicaţii internaţionale, care dezvăluie că Pegasus ar fi permis spionarea multor jurnalişti, politicieni - inclusiv preşedintele francez Emmanuel Macron - , activişti sau şefi ai unor întreprinderi de către diverse ţări.

Premierul israelian Naftali Bennett a discutat luni cu preşedintele francez Emmanuel Macron despre societatea israeliană NSO şi despre originea programului Pegasus, a declarat AFP o sursă diplomatică de la Ierusalim.

”Cei doi lideri au convenit ca această problemă să continue să fie tratată în mod discret şi profesionist, şi cu grija unei transparenţe între părţi”, declara această sursă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.