Uniunea Europeană anunţă marţi, la o reuniune G20, la Roma, un program de ajutorare în valoare de aproximativ un miliard de euro destinat poporului afgan şi unor ţări vecine, în vederea evitării unei prăbuşiri umanitare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a evita o prăbuşire umanitară şi socio-economică majoră în Afganistan. Poporul afgan nu trebuie să plătească preţul acţiunilor talibanilor. De aceea, pachetul de susţinere este dedicat poporului afgan şi vecinilor ţării care au fost primii care le-au oferit ajutorul”, anunţă într-un comunicat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

”Pachetul cuprinde cele 300 de milioane de euro destinate unor scopuri umanitare deja convenite. Acest ajutor umanitar este însoţit de un ajutor suplimentar special cu prvire la vaccinarea, cazarea şi protecţia unor civili şi unor (apărători) ai drepturilor omului”, precizează Comisia.

Această decizie a fost luată împreună cu statele membre UE, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor Dezvoltării, care au hotărât ”să adopte o abordare calibrată în vederea oferrii unei susţineri directe a populaţiei afgane cu scopul evitării unei catastrofe umanitare, fără să legitimeze Guvernul interimar al talibanilor”, se subliniază în comunicat.

Această finanţare europeană este destinată susţinerii directe a populaţiei locale şi urmează să fie trimisă către organizaţii internaţionale aflate pe teren.

Ajotorul global UE în vederea dezvoltării Afganistanului rămâne, în schimb, ””îngheţat”, subliniază CE.

UE a stabilit cinci criterii, iar ”ele este necesar să fie atinse înaintea unei reluări regulate a cooperării în vederea dezvoltării”, precizează Bruxellesul.

Astfel, talibanii este necesar să respecte drepturile fundamentale ale omului - şi în particular drepturile femeilor -, Guvernul afgan este necesar să includă şi să permită accesul la ajutoare umanitare.

Acest summit extraordinar dedicat Afganistanului, organizat marţi de către preşedinţia italiană a G20, abordează ajutoarele umanitare şi lupta împotriva terorismului în această ţară.

Oficiali din UE şi Statele Unite s-au reunt marţi, în Qatar, cu lideri talibani, în tmp ce aceşti islamişti radicali care au preluat puterea îşi continuă eforturile diplomatice cu scopul de a obţine un sprijin internaţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.