Liderul republicanilor în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy a fost somat să prezinte scuze sau să demisioneze, după ce a glumit pe seama dorinţei sale de a o agresa fizic pe preşedinta democrată a instituţiei, Nancy Pelosi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kevin McCarthy a prmit cadou un ciocan, atributul preşedinţiei Camerei Reprezentanţilor, la un o strângere de fonduri, sâmbătă, în statul Tennessee, în sudul Statelor Unite.

Acest cadou este o trimitere la victoria la care speră republicanii în alegerile de la jumătate de mandat, în 2022. În această ipoteză, Kevin McCarthy ar înlocui-o pe Nancy Pelosi.

”Vreau să vă imaginaţi momentul în care Nancy Pelosi îmi va da acest ciocan (...). Ar fi dificil să nu o lovesc cu el”, a declarat el, referindu-se la Pelosi şi adăugând că, în realitate, s-ar abţine, potrivit The Washington Post (WP) şi unei jurnaliste de la un ziar local din Nashvilleprezentă la eveniment.

”Nu credeţi că în Statele Unite există suficientă violenţă politică şi aşa?”, a scris pe Twitter Ted Lieu, un reprezentant republican din California.

”Trebuie să cereţi scuze sau să demisionaţi”, îl îndeamnă el.

Debbie Dingell, o aleasă democrată din Michigan, i-a cerut lui McCarthy  să prezinte scuze.

”Acest tip de declaraţii este cel care a provocat violenţa şi moartea la Capitoliu”, a denunţat ea, tot pe Twitter, referindu-se la atacul de la sediul Congresului al unei mulţimi de susţinători ai lui Donald Trump la 6 ianuarie.

O reprezentantă democrată din New Mexico, Teresa Isabel Leger Fernandez, a denunţat pe Twitter că ”violenţa împotriva femeilor nu este o glumă. Violenţa politică nu este o glumă. Aceste declaraţiisunt misogine şi periculoase”.

Nancy Pelosi şi Kevin McCarthy întreţij relaţii conflictuale.

Preşedinta Camerei l-a catalogat drept ”cretin” recent, după ce republicanul s-a opus purtării măştii, în pofida unei intensificări a pandemiei covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.