Trei persoane au fost rănite, vineri, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat la intrarea într-o benzinărie de pe Autostrada A2, acestea fiind transportate la Spitalul Judeţean Călăraşi pentru îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, vineri, a avut loc un accident pe A2, calea 1 după ce un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat la intrarea într-o staţie de alimentare cu carburant.
 
La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Călăraşi şi trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă.
 
De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul SMURD de la Bucureşti - Ilfov.
 
Echipele de intervenţie au constatat că din cele şase persoane aflate în microbuz trei aveau nevoie de îngrijiri medicale, acestea fiind conştiente şi cooperante. Pe timpul intervenţiei circulaţia la intrarea în staţia de alimentare cu carburant a fost oprită. 
 
Cele trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Călăraşi, două cu ambulanţe ale Serviciului Judeţean şi una cu un echipaj SMURD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.