Fostul pilot argentinian de Formula 1 Carlos Reutemann a decedat, miercuri, la vârsta de 79 de ani, informează autosport.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a suferit complicaţii hemoragice şi renale pentru care a fost internat în spitale mai mult de o lună. Starea lui s-a deteriorat în ultimele zile după ce a suferit alte probleme în timp ce se afla în secţia de terapie intensivă a unui centru de sănătate din oraşul Santa Fe.

Fostul pilot şi membru al senatului argentinian se afla în spital din 30 mai şi a fost mutat la terapie intensivă la 21 iunie. Anterior, Reutemann a mai petrecut 17 zile în spital în luna mai. El a fost internat cu anemie şi deshidratare, dar starea sa s-a agravat din cauza unor probleme anterioare cu hemoragii gastro-intestinale şi deteriorarea funcţiei renale. Problemele sale au fost legate de cancerul hepatic cu care a fost diagnosticat în 2017.

Carlos Reutemann a fost cel mai de succes pilot argentinian în Formula 1 după Juan Manuel Fangio şi Jose Froilan Gonzalez în anii 1950. El a reuşit să exceleze în F1 pe parcursul a zece ani între 1972 şi 1982, într-o eră competitivă a Marelui Circ.

Argentinianul a pilotat pentru echipe mari, ca Brabham, Ferrari, Lotus şi Williams şi a câştigat 12 mari premii. În cariera sa se remarcă victoriile de la Nurburgring Nordschleife, în 1975, şi la Monaco, în 1980. De asemenea, el a obţinut 45 de podiumuri, şase pole position-uri şi 66 de puncte, într-o perioadă în care doar primii şase clasaţi primeau puncte. În 1981, în timp ce concura pentru Williams, Reutemann ratat pentru un punct titlului mondial, conducând o mare parte a sezonului. El a pierdut în cele din urmă trofeul în faţa brazilianului Nelson Piquet.

De asemenea, Reutemann a terminat pe locul al treilea al clasamentului general de trei ori, în 1975, 1978 şi 1980, cu Brabham, Ferrari şi Williams.

După retragerea sa din F1, în 1982 şi după ce a luat de două ori startul în Campionatului Mondial de Raliuri, cu două clasări pe podium în Argentina (1980 şi 1985), Reutemann a început o carieră politică în ţara sa.

El a avut două mandate ca guvernator al provinciei sale de origine, Santa Fe, iar în 2003 i s-a oferit posibilitatea de a candida la preşedinţia argentiniană, dar a refuzat. A fost membru al Senatului din acel an până la moartea sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.