Drake, Cardi B şi Justin Bieber se numără între artiştii invitaţi pe următorul album al grupului hip-hop Migos, care va fi lansat vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Culture III” cuprinde 19 piese, iar între colaboratorii la acest material de studio se numără Future, Polo G şi NBA Youngboy, dar şi Pop Smoke şi Juice WRLD, care au murit în februarie 2020, respectiv decembrie 2019. 

Albumul va fi lansat după doi ani şi jumătate de la „Culture II”, pe care au apărut de asemenea Drake şi Cardi B. Offset, membru fondator al Migos, este căsătorit cu cântăreaţa rap, iar cei doi au o fiică pe care o cheamă Kulture.

Cu piese de succes ca „Stir Fry” şi „Walk It Talk It”, „Culture II” a debutat pe primul loc în Billboard 200, la fel ca predecesorul, „Culture”, apărut în 2017. Acesta a adus grupului o nominalizate la premiile Grammy pentru cel mai bun album rap.

Începând cu 2018, Quavo, Takeoff şi Offset au lansat proiecte solo. Migos a revenit pentru o colaborare cu DaBaby în 2019, apoi cu H.E.R. şi DJ Khaled.

Primul single de pe noul album, „Straightenin”, a fost lansat luna trecută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.