TNT difuzează de luni până vineri serialele clasice „Magnum PI”, „Hercules: The Legendary Journeys” şi „A-Team”, unele dintre cele mai populare producţii de televiziune din toate timpurile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele trei seriale întregesc programul filmelor de top prezentate de postul de televiziune şi aduc în prim-plan aventuri pământeşti şi supranaturale.

În prima parte a zilei, poate fi urmărit „Magnum PI”, creat de Donald P. Bellisario şi Glen A. Larson în anii 1980, care îl are în centru pe Tom Selleck. El joacă rolul unui detectiv particular, stabilit în Hawaii. Viteza, stilul, tehnologia şi puterea focului sunt principalele lui atuuri.

Serialul cu opt sezoane a fost recompensat cu două trofee Globul de Aur (cel mai bun actor în rol principal într-un serial-dramă, Tom Selleck, şi cel mai bun actor în rol secundar, John Hillerman) din treisprezece nominalizări. Între altele, a primit şaptesprezece selecţii la premiile Primetime Emmy, impunându-se de două ori graţie interpretării aceloraşi doi actori. În plus, în 1981, a primit People's Choice Award.

După prânz, acţiunea este preluată de „Hercules: The Legendary Journeys”, lansat la jumătatea anilor 1990. Kevin Sorbo interpretează rolul principal. În serialul cvasi-mitologic, fiul bastard al lui Zeus, urât de Hera, mama lui vitregă, luptă cu răul uman şi supranatural de pe Pământ.

Cele şase sezoane ale serialului filmat în Noua Zeelandă au dus la realizarea şi comercializarea de figurine şi alte obiecte promoţionale derivate. „Hercules: The Legendary Journeys” a fost unul dintre show-urile de televiziune cel mai bine cotate în urmă cu mai bine de 20 de ani.

„The A-Team”, lansat tot în anii 1980, cu George Peppard, Dwight Schultz, Mr. T şi Dirk Benedict în distribuţie, continuă după-amiezile la TNT cu acţiunile unei echipe formate din patru veterani de război fictivi, cărora le-a fost pusă în cârcă o crimă pe care nu au comis-o. În timp ce se ascund de armată, ei îi ajută pe cei mai vulnerabili şi pe cei nevinovaţi.

Serialul, rămas în memoria populară pentru utilizarea violenţei extreme similară desenelor animate, a obţinut trei nominalizări la premiile Primetime Emmy şi a câştigat, în 1984, People's Choice Award. Un lungmetraj bazat pe serial a fost lansat în 2010, an în care a debutat şi o serie de benzi desenate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.